După ce au petrecut mai bine de o săptămână după gratii, în baza unor mandate de arestare emise de Judecătoria Aleșd, băieții au fost puși în libertate de Tribunalul Bihor, pe 30 decembrie.
„Admite contestaţiile formulată de contestatorii inculpați (…), împotriva încheierii penale (…) din data de 22.12.2024, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aleşd, pe care o desființează în întregime și în rejudecare (…) dispune luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile”, se arată în încheierea Tribunalului Bihor, publicată pe portalul instanțelor.
Potrivit documentului citat, în timpul controlului judiciar, cei cinci tineri nu au voie să părăsească țara și nici să ia legătura unul cu altul ori cu minora care le-ar fi căzut victimă. În plus, ei trebuie să se prezinte la Poliție, la instanță sau la Parchet ori de câte ori sunt chemați și să anunțe orice schimbare a locuinței.
Tribunalul Bihor a dispus punerea imediată în libertate a celor cinci, care au fost arestat pe 22 decembrie, de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aleșd. Decizia instanței orădene este definitivă.
Acuzații de viol în grup
Așa cum Jurnal bihorean și Bihon au relatat, fapta de care sunt acuzați cei cinci tineri a fost comisă în luna mai a acestui an, când fata de 14 ani a dialogat pe Facebook cu unul dintre băieți, minor, și i-a acceptat propunerea de a se întâlni la miezul nopții pe un teren de fotbal aflat în apropierea locuinței fetei
Conform unei informări a Parchetului Aleșd, prietenul fetei a venit însoțit de un adult, Claudiu Cosmin Lingurar. Au luat-o pe adolescentă și au plecat cu mașina spre locuința minorului, luând cu ei de pe drum alți doi tineri.
Fata a întreținut relații sexuale cu cel cu care discutase online, dar ulterior acesta a revenit în cameră cu alți patru indivizi care i-au cerut fetei să se culce cu ei. Când victima a refuzat, „inculpații au amenințat-o că, dacă nu îi lasă să întrețină raporturi sexuale, nu o vor mai duce acasă”, au precizat procurorii.
Trei dintre ceilalți indivizi au avut raporturi sexuale cu minora, în timp al patrulea nu a reușit să-și ducă la capăt intenția. Agresiunile au fost filmate chiar de cel care a convins-o pe victimă să vină la întâlnire, iar după consumarea faptelor, tinerii au vrut să o ducă pe minoră înapoi acasă.
Pe drum, s-au oprit la marginea unei păduri, iar unul dintre minori a întreținut din nou raporturi sexuale cu fata. „Ulterior, persoana vătămată a început să plece pe jos, spre casă. Când băieții și-au dat seama că ea a plecat, i-au strigat din urmă «hai că te ducem acasă, hai, tu, nu merge pe jos». Când mașina a ajuns în dreptul ei, minora a urcat în mașină alături de băieți și astfel a ajuns acasă”, au transmis procurorii Parchetului Aleșd.
Băiatul care a convins-o pe minoră să vină la întâlnire nu a putut fi acuzat de viol, pentru că diferența dintre el și victimă e mai mică de 5 ani, iar actul intim a fost consimțit de fată, au explicat anchetatorii. În schimb, minorul a fost acuzat de complicitate la patru fapte de viol și de două infracțiuni de lipsire de libertate. Trei tineri au fost puși sub acuzare pentru viol asupra unui minor și lipsire de libertate, în timp ce al patrulea a fost anchetat pentru tentativă de viol și lipsire de libertate.
Trimite articolul
XAsta-i Romania condusă de judecători corupți
-
La voi la unguri e si mai mare coruptia.
Acestea sunt judecători noștri :oare dacă ar fi fost frica vre-o unuia dintre judecători tot așa ar fi procedat?
Reiese ca de vina a fost fata care s-a dus sa se…f.. intalneasca cu ala, acolo, in miez de noapte. ca au aparut si altii tine de prostia ei