Sentința a fost comunicată marți de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și se referă la doi locuitori din Ștei, R.D. și I.M.D., născuți în 1967, respectiv în 1982. CEDO obligă statul român la plata unor daune morale în valoare de 16.300 de euro, deoarece măsura internării s-a bazat pe rapoarte medicale psihiatrice întocmite cu trei ani înainte. CEDO a decis că în acest fel, celor doi localnici din Ștei le-au fost încălcate dreptul la libertate și siguranță, respectiv cel la respectarea vieții private și de familie.
„Pe 27 septembrie 2011, domnul R.D. și doamna I.M.D. au fost opriți de polițiști, care le-au cerut să își dezvăluie identitatea. Au refuzat și se pare că au început să lovească un ofițer de poliție. O anchetă penală a fost deschisă pentru ofensă adusă autorității și încălcarea ordinii publice. Pe 3 octombrie 2011, parchetul de la Tribunalul de primă instanță Șimleul Silvaniei a solicitat Spitalului Zalău să pregătească rapoarte medico-legale psihiatrice cu privire la domnul R.D. și doamna I.M.D. Două evaluări medico-legale din 4 octombrie 2011, pregătite de către departamentul criminalistic din cadrul Spitalului Zalău, au afirmat că ambii solicitanți sufereau de tulburări persistente delirante și că în general, discernământul lor era afectat. Comitetul medical le-a recomandat domnului R.D. și doamnei I.M.D. să fie supuși unui tratament psiho-farmacologic și psihoterapeutic în ambulatoriu, într-o unitate medicală specializată”, se arată în comunicatul CEDO.
Pe baza acestor documente, anchetatorii au hotărât că șteienii nu răspund penal pentru faptele lor, iar printr-o hotărâre emisă doi ani mai târziu de către Tribunalul Sălaj, cei doi au fost obligați să urmeze un tratament de specialitate. Bihorenii nu s-au prezentat la spital, iar în 2014, judecătorii au dispus internarea lor obligatorie într-o unitate medicală, fundamentându-și hotărârea pe baza actelor medicale emise în 2011.
[eadvert]
Chiar dacă cei doi au susținut la recurs că sunt sănătoși și altele sunt motivele pentru care autoritățile doresc să-i închidă în spital, R.D. și I.M.D. au au fost internați forțat într-un spital de psihiatrie, unde se află și acum și sunt supuși unui tratament medical bazat pe sedative și medicamente antipsihotice. Trei ani mai târziu, cei doi au fost plasați sub tutela mamei – I.M.D., respectiv sub tutela autorităților locale din Pericei – R.D.
În comunicatul de presă, Curtea a menționat că două rapoarte medico-legale au stabilit că reclamanții sufereau de tulburări persistente de delir, că sufereau de o lipsă de discernământ și că trebuiau să urmeze un tratament medical.
„Cu toate acestea, evaluările experților au fost efectuate la 4 octombrie 2011, adică cu mai mult de trei ani înainte de măsura de internare obligatorie impusă la 17 decembrie 2014. În opinia Curții, lipsa unei evaluări medicale recente a fost suficientă pentru a concluziona că «plasarea reclamanților a fost ilegală, în temeiul articolului 5 § 1 litera (e). În plus, Curtea a reiterat că închiderea unei persoane trebuia justificată în mod corespunzător, în interesul asigurării propriei sale protecții sau a protecției altora. Cu toate acestea, în cazul de față, în absența unor raționamente detaliate cu privire la această chestiune în decizia internă care a dispus internarea acestora, Curtea a considerat că nu s-a stabilit clar că reclamanții prezintă un risc pentru ei sau pentru alții, în special din cauza stării lor psihiatrice. Cu toate acestea, Curtea a menționat că rapoartele de expertiză care au fost pregătite începând cu anul 2018 au fost mult mai detaliate și că deciziile autorităților au oferit motive specifice pentru a constata necesitatea menținerii măsurii de internare. Aceste evaluări și deciziile incluse în dosarul cauzei au arătat că autoritățile naționale au verificat dacă tulburările mentale ale reclamanților persistă sau dacă s-au stabilizat. Ei au constatat că condiția reclamanților cerea menținerea măsurii, dar aceste decizii nu au indicat că s-a făcut efectiv o evaluare a nivelului de pericol potențial reprezentat de solicitanți pentru ei înșiși sau pentru alții”, se arată în comunicat.
CEDO a subliniat că deși măsura atacată a avut într-adevăr un temei juridic în legislația română, absența unor garanții suficiente în ceea ce privește internarea obligatorie i-a privat pe cei doi bihoreni de gradul minim de protecție la care aveau dreptul într-o societate democratică. Daunele morale stabilite de Curte sunt de 16.300 de euro, plus cheltuielile judiciare, în valoare de 5.150 de euro.
Trimite articolul
XSigur banii vor fi platiti din salariul -desi micut-al celor vinovati de gresala
doar avem malpraxis si in ramura asta nu.?
Aici tota lumea se poarta urat cu tota lumea in fabrici si la munca si nu plateste nimeni nimic in fabricile din tara asta pt stresul creat si salariul care nu iti ajunge sa traiesti decent si ca nu ai oportunitati in anumite zone.
Nu am nimic cu nimeni dar sunt rai uni oameni.