Protestatarii, printre care Ioan Chivari, preşedintele onorific – Mihai Chindlea şi experţii contabili Ioan Bercea, Mariana Igna şi Gheorghe Gaja, spun că la filiala Bihor nu există preşedinte ales.
„Fostul preşedinte, Valerian Susa, după cele două mandate de patru ani la care a avut dreptul, nu a mai părăsit funcţia, invalidând preşedintele ales statutar cu ajutorul Consiliului Superior, iar drept răsplată pentru această «bravură» a fost ales în Consiliul Superior fără să fi fost desemnat de filiala Bihor, cum era statutar”, spun protestatarii. Aceştia îl declară pe Valerian Susa „persona non grata” pentru filiala Bihor.
De cealaltă parte, Valerian Susa spune că acţiunea este orchestrată de Ioan Chivari. „Avem de-a face cu o acțiune total lipsită de reprezentativitate, instigatoare și în disprețul total nu doar al limbii române, ci și al adevărului! Aceşti «mulți membri» prezenți la această subversivă acțiune, ce nu are nicio legătură cu filiala CECCAR Bihor, ci exclusiv cu frustrările unui grup de nostalgici ai unor vremuri pe care le credeam apuse, ce-și văd zădărnicite planurile instalării unui președinte «confortabil» intereselor lor personale, total străine interesului CECCAR, ca organism ce gestionează profesia contabilă prin norme și reglementări ce nu pot fi încălcate de către niciun membru, indiferent de «numele» ori «renumele» său!”, a precizat Valerian Susa.
În ultimii ani, unii membri ai filialei CECCAR Bihor spun că nu mai pot participa democratic la luarea deciziilor. Mai mulţi membrii ai CECCAR Bihor, printre care preşedintele onorific al organismului profesional, Mihai Chindlea, Ioan Chivari şi experţii contabili Ioan Bercea, Mariana Igna şi Gheorghe Gaja, au prezentat marți, 5 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, un protest privind modul nedemocratic în care este condus CECCAR şi influenţa asupra activităţii Filialei CECCAR Bihor.
Mai concret, experţii contabili sunt nemulţumiţi că nu pot să-şi alegă reprezentanţii, candidaturile fiindu-le invalidate. În acest sens, protestatarii au arătat cazul lui Cristian Radu Stoica, care nu a fost instalat preşedinte la filiala CECCAR Bihor, deşi a fost ales de membrii filialei.
„La fel au fost invalidate candidaturile depuse de Georgeta Ardelean, Răzvan Pop şi Mariana Blaga, fără ca membrii să-şi exercite dreptul de vot. Anul trecut, nicio candidatură nu a fost acceptată de comisia de nominalizare. De asemenea, Diana Claudia Popa Sabău şi Mariana Hadade nu mai sunt membri în consiliul filialei, deşi au fost alese şi sunt susţinute de comunitatea de experţi contabili. Votul membrilor filialei a fost ignorat de conducerea centrală. Alt fapt care excede oricărei prevederi legale este numirea unui preşedinte la nivelul filialei, care nu a fost votat de către membri. Veronica Renate Popescu figurează pe pagina de internet a CECCAR Bihor ca preşedinte al filialei, fără ca aceasta să fie aleasă de către membrii filialei. Nu putem accepta ca o persoană să fie impusă ca preşedinte, deoarece dânsa figurează ca singur candidat validat de comisia de nominalizare”, se arată în protestul experţilor contabili bihoreni.
Protestatarii solicită şi anularea procesului-verbal privind analizarea declaraţiilor de candidatură la funcţia de preşedinte al Consiliului filialei CECCAR Bihor, mandatul 2020-2024, şi acceptarea candidaturii lui Gheorghe Gaja.
„În ultimii ani, observăm cum organismul profesional nu mai doreşte să reprezinte membrii CECCAR, ci lucrează doar pentru a impune în teritoriu oameni care nu reprezintă profesia, ci reprezintă interesele personale ale celor de la conducerea CECCAR. Experții contabili nu mai pot participa democratic la luarea deciziilor în cadrul organismului profesional. Modul în care s-a intervenit în viața filialelor de către conducerea centrală este de neacceptat”, se arată în apelul făcut către membrii CECCAR Bihor.
Nu se dă dus
„La filiala Bihor nu există preşedinte ales. Fostul preşedinte, Valerian Susa, după cele două mandate de patru ani la care a avut dreptul, nu a mai părăsit funcţia, invalidand preşedintele ales statutar cu ajutorul Consiliului Superior, iar drept răsplată pentru această «bravură» a fost ales în Consiliul Superior fără să fi fost desemnat de filiala Bihor, cum era statutar.
De la data expirării mandatului domnului Susa și până în ziua de azi, Comisia de Nominalizare nu a mai validat niciunul dintre candidaţii care s-au înscris să candideze pentru funcția de preşedinte. Drept urmare, membrii filialei Bihor îl declară pe Susa Valer «persona non grata» pentru filiala Bihor. Să îi găsească Consiliul Superior o filială pe măsură în care să îşi desfăşoare activitatea. Aflăm totuşi că filiala Bihor are un preşedinte interimar numit, şi nicidecum ales, conform informaţiilor de pe site-ul CECCAR”, scriu experţii contabili în apelul făcut către colegii lor din filialele Bihor, dar şi de la alte filiale care doresc să se raliaze protestului lor.
Contactat de redactorul Jurnal Bihorean & Bihon.ro, Valerian Susa spune că „această acţiune este lipsită de reprezentativitate, una contrară intereselor CECCAR şi singura sa menire este de destabilizare şi de a crea false discuţii, în scopul unei dezbinări”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!