Se oferă spre demonstrare concluzia că toți elevii doresc să-și folosească această inteligență în scop creativ-constructiv. Este nevoie, așadar, de identificarea tipului de inteligență caracteristic fiecărui elev în parte și de aplicarea unei „teoreme” pe măsura gradului de șlefuire a inteligenței prin gândire logică și spirit analitic. Aceasta este „tema pentru acasă” oferită tuturor elevilor de gimnaziu și liceu ai Colegiului Național „Arany Janos” din Salonta, în această primăvară, de către profesorul Romulus Boeriu, prin cartea „Ce tip de inteligență ai?”. În volumul de peste 200 de pagini sunt cuprinse teste de logică din şapte domenii specifice nevoilor sociale imediate (limbaj, gândire spațial-vizuală, afaceri, practică, matematică, fizică, logică), asortate cu imagini laborioase, grafice, scheme detaliate, fotografii și figuri geometrice. Prin rezolvare, elevii își pot descoperi, defini, evalua și gestiona capacitatea intelectuală.
Gândirea laterală
Pentru autorul acestei cărți inedite, „înțelepciunea” nu poate avea o definiție obiectivă. „Pentru mine, a fi înțelept înseamnă a înțelege că întrebarea „Ce trebuie să fac?”este mai importantă decât întrebarea „Ce vreau să fac?” Sunt convins că nu poți fi înțelept dacă nu înveți și nu citești. Animalele și calculatoarele pot fi inteligente, dar nu pot fi înțelepte. Animalele pentru că nu înțeleg cuvântul „trebuie”, calculatoarele pentru că nu înțeleg cuvântul „vreau”, ne-a declarat prof. Romulus Boeriu. Volumul „Ce tip de inteligență ai?”, dedicat elevilor salontani are un destinatar special: „Am dedicat această primă carte fiului meu, deoarece discuțiile cu el, de-a lungul anilor în care am reușit să-l fac să fie interesat de lectură, au inspirat multe dintre testele și întrebările prin care descoperim acum aspecte mai puțin evidente dar deosebit de profunde și interesante ale lumii în care trăim”, ne-a mărturisit seniorul Boeriu. Profesorul acceptă ideea că s-ar putea concepe o materie care ar avea ca scop dezvoltarea și modelarea creativ-constructivă a gândirii logice a elevului, dar lansează și o viziune de pionierat: „Dacă toate manualele ar conține și probleme sau întrebări care să solicite ceea ce se numește „gândirea laterală”, care pune în mișcare logica elevului, disciplinele școlare ar deveni mai interesante, mai productive iar gândirea elevilor ar fi mai bine antrenată pentru a face față provocărilor societății digitale”. Profesorul Romulus Boeriu promite o continuare a acestei cărți, „care este deja în lucru” și, într-un viitor apropiat, o nouă carte în care problemele filozofice sau științifice universale sunt prezentate pe înțelesul tuturor. „Problemele la care fac referire în această lucrare pseudo-beletristică sunt liberul arbitru, existența lui Dumnezeu, inteligența artificială, efectul-fluture, noțiunea de frumusețe, principiul antropic și alte subiecte tabu sau de la frontiera cunoașterii prezentate și exemplificate prin prisma unor povestiri ancorate în cotidian”, ne-a spus profesorul. Primul tiraj al cărții „Ce tip de inteligență ai?” s-a „topit” în numai câteva zile de la ieșirea din tipografie. „În acest moment sunt în căutarea unei edituri pentru publicarea unui nou tiraj și pentru tipărirea următoarelor cărți aflate deja în lucru. Orice mână întinsă la e-mail: romulusboeriu@yahoo.com este binevenită. Inițial, eu am tipărit doar 300 de exemplare, pe cheltuiala mea și sper ca prin implicarea unei edituri serioase să putem oferi elevilor și profesorilor varianta color a acestei cărți, mult mai atractivă, precum și proiectele aflate deja în manuscris”, ne-a precizat prof. Romulus Boeriu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!