84.4% dintre respondenții la un studiu au declarat că pe primul loc în lista lor, atunci când vine vorba de băuturi non-alcoolice, se află cafeaua, urmată de apa minerală plată și carbogazoasă, băuturi răcoritoare și de abia pe al cincilea loc de ceai.
[eadvert]
Deși sărbătorile de iarnă sunt asociate la nivel de percepție mai degrabă cu consumul de vinuri și spirtoase, conform rezultatelor studiului, anul acesta de sărbători românii intenționează să cumpere și să consume în primul rând bere, 49.3% dintre respondenți indicând acest tip de băutură ca fiind prima pe lista lor de băuturi alcoolice.
Vinul este următoarea băutură aflată în lista intențiilor de consum (35%), urmat de șampanie cu 15.1%, în timp ce băuturile spirtoase se află pe intenția de cumpărare a doar 10.4% din consumatorii care au participat la acest sondaj.
Unii consumatori români aleg și alte băuturi pentru sărbători precum ginul, alții optează pentru a adăuga și lichior, dar pe masa de sărbători a românilor se vor afla și branduri de rom, precum și de tequila.
Studiul „Ce băuturi preferă românii de sărbători” a fost realizat de Cognition, în baza rezultatelor obținute prin intermediul GWI Consumer Insights privind comportamentul de consum și preferințele persoanelor cu vârsta de peste 21 ani, eșantion omogen reprezentativ pentru mediile urban si rural de pe teritori-ul României, pentru ultima lună.
MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!