Caz ciudat sau poate transmis intenționat (până la destructurarea unei rețele de trafic de droguri de mare risc) cu date parțiale de către procurorii DIICOT, despre 56,51 de kg de droguri (203.480 de tablete MDMA – Ecstasy), plimbate timp de șase zile în pereții unui tir prin România, pe ruta Borș – București – Turnu (jud. Arad).
De unul singur?
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial (B.T.) Arad au transmis că împreună cu polițiștii de frontieră de la Turnu – județul Arad și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Arad au dat de un individ care ar fi implicat în traficul internațional de droguri de mare risc.
Procurorii au relatat într-un comunicat de presă că șoferul turc Kaymak Kayhan, 39 de ani, care circula cu un TIR înmatriculat în Franța, a fost prins în noaptea de 5 spre 6 septembrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, din județul Arad, în timp ce încerca să treacă granița către Ungaria, folosind documente de identitate falsificate. Procurorii au detaliat că turcul a arătat polițiștilor de frontieră un paşaport fals, aparent emis de autorităţile bulgare pe numele Myumyunov Redzhep, iar în timpul controlului efectuat au fost găsite nu mai puțin de 56,51 de kg MDMA (203.480 de comprimate), disimulată în pereții autotrenului.
A intrat pe la Borș
Conform procurorilor DIICOT, turcul Kaymak Kayhan ar fi intrat în România pe la frontiera de la Borș, în 30 august a.c., sub identitatea falsă Myumyunov Redzhep cu un TIR. Turcul sub identitatea falsă de bulgar, a circulat cu autotrenul Borş-Oradea-Bucureşti-Arad timp de șase zile, până în 5 septembrie a.c., când a fost prins la frontiera de la Turnu.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad au dispus sâmbătă începerea urmăririi penale a turcului pentru trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic ilicit de droguri de mare risc, iar la solicitarea lor, judecătorii de la Tribunalul Arad au decis tot sâmbătă arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Nu se cunosc alte date referitoare la o eventuală rețea de traficanți de droguri, dar conform informațiilor de pe internet, Ecstasy (MDMA – metilen-dioxi-metamfetamina) este un derivat al metamfetaminei sintetizat în laboratoare ilegale, produs mai ales în Olanda, Belgia și Germania. SUA ar fi destinația celor mai multe transporturi ilicite interceptate în Europa, Australia ar fi destinația MDMA-ului produs în Germania, iar America de Sud – a celui produs în Polonia.
Consumul de Ecstasy ar fi la modă în Europa Occidentală și America de Nord, extins în ultimii ani și în Asia de Sud-Est.
Citiți principiile noastre de moderare aici!