Sâmbătă a fost cea de a doua zi de calificări pentru finala turnirului cu lance balsa intitulat Golden Gryphon Tournament. Această competiție a adus la Oradea 14 cavaleri din Canada, Norvegia, Franța, Slovacia și, în premieră, din România.
Primii patru cavaleri s-au calificat vineri în finală. Aceştia sunt: Matus Juva, Martin Tibensky, Lukas Tomsik şi Michael Sadde. Sâmbătă alţi şapte cavaleri au intrat în arena de luptă pentru a se califica în finala de duminică. Dacă vineri mareşalul de arenă a fost canadianul Marc Hamel, sâmbătă i-a venit rândul francezului Michael Sadde să facă onorurile de mareşal.
Cei şapte cavaleri care s-au confruntat sâmbătă au fost: Mihai Cotei din Mediaş, care a participat pentru prima dată la un turnir internaţional, reprezentând Transilvania şi România, Dodo Kmeti, Adrian Meizel, slovacul Dušan Tandlanek, Matej Kmeti, cel mai tânăr dintre cavaleri, francezul Matis Delalande, care a fost înnobilat joi, aflat şi el la primul lui turnir internaţional şi canadianul Marc Hamel, seniorul turnirului, un cavaler experimentat cu o activitate de 15 ani şi multe turniruri la activ.
Le-a urat noroc după care mareşalul de arenă a prezentat din nou regulile competiţiei, care a constat din câte două meciuri a câte trei şarje fiecare. Caşi în ziua precedentă, înfruntarea s-a lăsat şi cu căderi de pe cal, cum a fost cazul slovacului Dušan Tandlanek, dar care s-a ridicat teafăr şi şi-a continuat duelul.
Mihai Cotei a concurat împotriva lui Dodo Kmeti, meciul încheindu-se cu 5 la 7 pentru Dodo, şi apoi l-a întâlnit pe Matis Delalande, meci câştigat de român cu 9 la 7. Matis Delalande a avut onoarea să călărească în turnir calul campionului mondial, Michael Sadde.
Mareşalul de arenă a anunţat la finalul meciurilor trei calificaţi, fiecare cu 14 puncte: Dodo Kmeti, Adrian Meizel şi Matis Delalande. Michael Sadde anunţă însă şi balotaj pentru locul patru între Dušan Tandlanek şi Matej Kmeti.
Rumoare în tribune pentru cei care au calculat deja punctajul pentru Mihai Cotei. Acesta a mers să conteste punctajul la arbitri şi după recalculare, i se dă dreptate cavalerului român, care se califică în finală iar Michael Sadde îşi cere scuze. Cei doi anunţaţi fac totuşi o şarjă demonstrativ. Bucurie maximă în tribune pentru intrarea în finală a lui Matei Cotei, al primul său turnir internaţional.
Duminică, fiecare meci va fi eliminatoriu. Se vor desfăşura: sferturi, semifinala şi finala.
A urmat demonstraţia de lănci reale, după turnir. S-au confruntat Mark Hammel (56 ani) şi Matis Delalande (24 ani), tinereţea în duel cu experienţa.
Michael Sadde a explicat diferenţa între lancea mai uşoară balsa, care se rupe mai uşor, şi lancea mare, care care este din lemn tare, cântăreşte 12 kg şi are trei metri lungime. Nici tehnica nu este aceeaşi diferă şi armura, şi coifurile diferă, aşa zisele „cap de broască”, închise complet, nituite pe armură, pentru ca la o lovitură la cap, corpul să preia forţa loviturii. Armurile folosite sunt replici după armuri adevărate, expuse în muzee. Numai armura cântăreşte între 40 şi 45 de kilograme şi costă zeci de mii de euro, explică mareşalul de arenă. Dar scopul acestor turniruri, spune acesta, este ca publicul să descopere frumuseţea istoriei.
Şi duminică va fi o demonstraţie de lănci reale. Se vor confrunta Matis Delalande şi Michael Sadde. Campionul Michael Sadde a mărturisit la final că Festivalul Medieval Oradea este „Cel mai frumos festival din Europa”, şi a văzut câteva, deci se poate pronunţa.
După turnir, la scena mare, concertul celor de la Subcarpaţi a strâns mii de oameni în jurul scenei, amintindu-le că „Folcloru-i oxigen pentru un popor asmatic”. „Frunzuliţă iarbă deasă”, „Mândra mea” sau „84-85” (Of, lume) au răsunat în Cetate acompaniate de glasuri şi mâini ridicate în aer. S-a dansat, s-au aprins lumini, a fost o atmosferă cum numai cei de la Subcarpaţi o pot crea. Bean MC le-a vorbit ca de fiecare dată de frumuseţea folclorului românesc şi de necesitatea păstrării tradiţiilor. Ei o fac de 14 ani, mânați de pasiunea pentru muzică și folclor.
A doua seară de festival medieval s-a încheiat cu spectacolul fetelor britanice de la The Fuel Girls cu show-ul cu foc intitulat Walpurgis night.
Citiți principiile noastre de moderare aici!