Col. Claudiu Zoicaş, de la ISU Bihor, completat de şeful său, col. Ioan Baş, şeful ISU Bihor şi de comandantul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Vladimir Secară, i-au prezentat ministrului ultimele proiecte finalizate şi modul în care acestea se aplică, în favoarea salvării de vieţi omeneşti în timp mult mai scurt.
Blaga s-a arătat încântat de realizările pompierilor bihoreni, chiar dacă dotarea de la ISU Bihor lasă încă de dorit. Ministrul a promis din nou sprijin pentru dotare atât pentru pompieri cât şi pentru jandarmii şi poliţiştii bihoreni, dar i-a îndemnat pe “cavalerii salvatori” (aşa cum avea să îi numească şeful IGSU pe pompieri), să acceseze încă fondurile europene disponibile, în valoare de circa 6 milioane de euro, împreună cu omologii din Ungaria.
La sugestia comandantului Secară, ministrul a declarat că are în vedere un proiect legislativ, în a doua jumătate a anului, care să reglementeze voluntariatul în caz de urgenţe, astfel încât cetăţenii care doresc să fie vountari la ISU şi să intervină în caz de dezastre să poată semna un contract pe baza căruia se obligă să intervină atunci când li se cere şi pe baza căruia vor fi însă şi răsplătiţi în consecinţă.
În momentul prezentării unei părţi de proiect în dispeceratul de la ISU Bihor, chiar după mimarea unei intervenţii, ministrul Blaga a asistat la un apel real, care a direcţionat echipajele de pompieri la un incendiu izbucnit la o casă de pe str. M. Kogălniceanu, din Oradea.
Pe larg, despre vizita ministrului Vasile Blaga la ISU Bihor – în numărul de luni al Jurnalului bihorean.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!