Minerii din Băiţa au protestat miercuri pentru neplata salariilor pe ultimele două luni. Chiar dacă directorul Petru Jude şi-ar fi dorit un dialog cu aceştia, discuţiile nu au avut loc, fiindcă 67 dintre cei 170 de mineri au intrat în subteran şi au ameninţat că nu părăsesc mina până nu li se rezolvă situaţia.
Minerii au fost până miercuri, inclusiv, în concediu. Astfel, conducerea firmei care exploatează mina din Băiţa a încercat să evite trecerea în şomaj a minerilor şi disponibilizările. Petru Jude, directorul general al Mineral Mining, firmă al cărui unic acţionar este Dacian Mining, spune că a monitorizat permanent situaţia minerilor aflaţi în subteran. Minerii au fost supravegheaţi şi de trei echipaje ale Ambulanţei din Ştei şi Beiuş. De altfel, Ambulanţa era pregătită să suplimenteze echipajele din zonă, inclusiv cu personal de la Oradea. La mină au fost asigurate neîntrerupt serviciile de conservare care să împiedice posibilitatea de inundare în subteran.
Forma de protest aleasă de o parte dintre minerii dinBăiţa crează o situaţie tensionată la Mineral Mining Băiţa. 67 dintre mineri au intrat în subteran, deşi, oficial, erau în concediu şi au ameninţat că nu ies la suprafaţă până nu primesc salariile restante pe ultimele două luni.
Negocieri blocate
„Omeneşte înţeleg situaţia în care se află oamenii, dar singura mea observaţie este aceea de a acţiona într-un cadru legal. Adevărul este că până acum nu am avut situaţii de restanţe la salarii decât de cel mult o zi. Deci nu putem să bănuim pe cineva că nu ar fi de bunăcredinţă. A apărut această sincopă pe fondul negocierilor pe care unicul acţionar de la mineral Mining, Dacian Mining le poartă cu un potenţial investitor pentru a putea continua şi extinde activitatea minei. Din păcate, acum nu avem alte soluţii financiare”, spune directorul general Petru Jude. Salariul mediu la mina din Băiţa este de 1.500 lei.
Despre situaţia de la Băiţa au fost informate atât autorităţile locale, cât şi cele judeţene. Primăria Nucet nu se poate implica în medierea conflictului deoarece este vorba despre o investiţie privată. Sesizări din partea sindicatului au ajuns şi la Direcţia Muncii şi la Prefectura Bihor.
V.B., O.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!