Este prima sărbătoare pascală care se desfășoară fără restricții, după ce în ultimii doi ani, ceremoniile au fost pline de restricții din cauza Pandemiei de Covid 19.
[eadvert]
În acest an însă, Sărbătoarea este umbrită de durerea adusă de războiul din Ucraina. Astfel, alături de preoți și de episcopi, creștinii catolici s-au rugat în Noaptea de Înviere pentru pace, speranță și lumină.
Paștele este sărbătorit pe 17 aprilie 2022 de credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici. Creștinii ortodocși și greco-catolici celebrează astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Duminica Floriilor. Paștele catolic va fi urmat, duminica viitoare, de sărbătoarea similară a creștinilor ortodocși și greco-catolici.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioșii romano-catolici și reformați au luat parte la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale. Aceasta exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa cea nouă în Cristos.
Episcopul Bocskei Laszlo a celebrat Vigilia Pascală în Basilica de pe Șirul Canonicilor, alături de episcopul Virgil Bercea și împreună cu preoți, diaconi și ministranți.
Redacțiile Jurnal bihorean&Bihon.ro le urează fraților catolici sărbători binecuvântate! Cristos a înviat!
Citiți principiile noastre de moderare aici!