UPDATE: Miercuri s-au efectuat lucrari pentru a remedia situatia aparuta la PT 611. Din pacate lucrarile nu au dat rezultate, ba mai mult au aparut si alte defectiuni la Magistrala 1. In cursul noptii de joi punctul termic 611 va fi oprit pentru inlocuirea vanei defecte, lucru care va duce la oprirea altor 5 puncte termice, si o mare parte din locuitorii cartierului Rogerius precum si locuitorii din Baile-Felix si Sanmartin vor ramane fara caldura si apa calda in cursul zilei de vineri. Oprirea va duce la intreruperea furnizarii apei calde si caldurii la alte puncte termice din oras: 119, 200, 218, 612 şi 613.
Afectati vor fi locuitorii aflati in zona cartierului Rogerius: de-a lungul bulevardului Dacia cu străzile adiacente, de la sensul giratoriu din dreptul strazii Carpati până la Scoala Generala „Dacia”, precum şi cei din Sanmartin şi Baile Felix.
Deoarece Magistrala 1 a fost sectionata pentru a efectua lucrarile si alte zone din oras vor fi afectate, directionandu-se intreaga cantitate termica pentru caldura, astfel ca oradenii aflati pe malul drept al Crisului Repede, in continuarea bulevardului Dacia, Parcul Petofi, Piaţa Bucureşti, strada Republicii, Gen. Magheru, Parcul Bratianu, dar şi din zonele Dragoş Vodă si Nufarul 1+3 (situate pe malul stâng) vor ramane fara caldura.
Un robinet de pe magistrală care blochează agentul termic la intrarea în PT 611 este cauza frigului şi a penei de apă caldă din locuinţele de pe Dacia (între str. C. Negruzzi şi B-dul Decebal), Decebal (între Dacia şi str. Doina), str. Doina (parţial, dinspre Decebal până la intersecţia cu str. N. Bălcescu), str. N. Bălcescu, str. Negruzzi şi str. C-tin Brâncuşi (între str. N. Bălcescu şi str. Negruzzi). „În cursul zilei de 7 februarie, vana tur din magistrală a racordului termic primar la PT 611 s-a blocat pe o poziţie intermediară, astfel încât la acest punct termic nu se poate asigura debitul de agent termic primar necesar pentru prepararea agentului termic la încălzire şi apei calde de consum la parametrii ceruţi”, se arată într-un comunicat al Electrocentrale SA. Reprezentanţii regiei de termoficare susţin că „cu toate eforturile depuse până seara târziu, în condiţii extrem de dificile, nu s-a reuşit deblocarea vanei” marţi, motiv pentru care tentativele de remediere continuau şi miercuri.
Nu i-au găsit rezolvare
„Încă nu i s-a dat de capăt problemei, la această oră. Pe magistrală circulă agent termic la 105 – 120 grade Clesius, şi nu putem opri fluxul ca să intervenim la vană. Aceasta este blocată pe o poziţie intermediară, debitul spre PT este la mai puţin de jumătate. Din acest motiv, agentul termic pentru apa caldă a fost dirijat tot către termoficare dar tot nu compensează diferenţa de termie”, spune Eustafie Ilisei, purtătorul de cuvânt al Electrocentrale SA, cu precizarea că regia „cere scuze tuturor consumatorilor care se află în această situaţie”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!