Decizia a fost comunicată după ce miercuri, reprezentanţii Penitenciarului Oradea s-au întâlnit într-o şedinţă de lucru cu partenerii lor din acest program – inspectorii şcolari şi profesorii de la Grupul Şcolar George Bariţiu.
Acest program, numit sugestiv „O zi în Penitenciar” va fi derulat din 1 noiembrie, elevii de la Bariţiu urmând să afle cu e să fi privat de libertate. Copiii vor vedea ce fac puşcăriaşii într-o zi normală de detenţie, dar şi cum se face amprentarea, fotografierea, întocmirea fişei de cameră, percheziţia, preluarea obiectelor interzise, examenul medical sumar, încarcerarea, igienizarea, repartizarea pe camere, servirea prânzului la camera de deţinere, activităţi specifice în diverse locaţii: club secţie, atelier ocupațional, bibliotecă, curte de plimbare, a informat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, scms Adrian Bungău.
Prin acest proiect, şefii Penitenciarului speră să îi convingă şi ei pe elevi să nu se dedea la fapte antisociale şi să ducă o viaţă demnă.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!