Cătălina Ficuţ, studentă la specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, din cadrul Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale a participat, în perioada 7-11 aprilie, la simularea Organizaţiei Naţiunilor Unite din Mostar (Bosnia şi Herţegovina).
Cătălina participă pentru a treia oară la simulările International Student Model United Nations (MUN).
„Fenomenul Model United Nations, deşi relativ nou pentru ţara noastră, este recunoscut pe plan internaţional, fiind unul dintre cele mai populare şi complexe tipuri de simulări academice. Participând la aceste activităţi am devenit conştientă de problemele existente în societatea internaţională. Simularea a avut ca scop promovarea valorilor ONU şi pregătirea studenţilor pentru o viitoare carieră în diplomaţie. Aceste simulări sunt organizate lunar în lumea întreagă”, a dezvăluit Cătălina Ficuţ.
Rezoluţie blocată
La simulare, bihoreanca a fost aleasă să reprezinte India în Consiliul pentru Drepturile Omului. Ea este singura care a reuşit să blocheze o rezoluţie.
„Am fost onorată că am reprezentat India, mai ales că am avut de dezbătut o temă foarte delicată: conflictul din Kashmir. A fost şi o provocare pentru mine deoarece am susţinut argumentele geopolitice şi strategice ale Indiei, în condiţiile în care toţi ceilalţi participanţi aveau foarte multe argumente împotrivă. A fost pentru prima oară în istoria simulărilor MUN când un delegat a reuşit să întoarcă finalul anticipat al unei rezoluţii. Astfel, prin aliaţii pe care am reuşit să-i atrag în susţinerea strategiei mele şi prin argumentele invocate pentru cazul Kashmir, am reuşit să împiedic adoptarea rezoluţiei”, a relatat Cătălina.
O altă temă dezbătută de Cătălina în Mostar a fost traficul de fiinţe umane şi prostituţia.
Cel mai bun delegat
Studenta a participat la sfârşitul lunii martie la Bucureşti la o simulare asemănătoare. Aici, Cătălina a participat ca delegat al Belgiei în Consiliul Economic şi Social şi a dezbătut teme precum combaterea muncii forţate şi a căutat soluţii durabile pentru datoriile ţărilor în curs de dezvoltare.
Pentru că orădeanca a ştiut să apere foarte bine interesele politice ale statului pe care l-a reprezentat a câştigat titlul de „Best Delegate”.
În urmă cu un an, Cătălina a participat la o altă simulare Internaţională a ONU care s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, unde a fost aleasă să reprezinte Polonia.
„Din Bosnia Herţegovina m-am întors cu ideea de a organiza la Oradea o simulare ONU. Am discutat cu profesorii mei de la IGRI, care au îmbrăţişat iniţiativa. Astfel, simularea va avea loc cel mai probabil în luna mai 2011”, a mai spus Cătălina.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!