Cătălin Ranco Pițu, fost procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”, apărută anul acesta la Editura Litera din București. Evenimentul a avut loc în 21 noiembrie, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor. Discuţiile libere cu invitatul au fost moderate de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al instituţiei muzeale.

Cătălin Ranco Pițu, personalitate marcantă a magistraturii militare românești, specializat în drept penal și criminalistică, a investigat evenimentele din decembrie 1989, culminând cu semnarea rechizitoriului în Dosarul Revoluției, şi contribuind la trimiterea în judecată a unor lideri de rang înalt, precum Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, pentru infracțiuni contra umanității.

„Noi, istoricii, vom folosi cartea ca un instrument de lucru și un izvor istoric, pentru că se bazează pe investigaţii la care nu ştiu când vom avea şi noi, istoricii, acces. Cartea contextualizează foarte bine, ne oferă răspunsuri. Sunt puncte de vedere absolut calificate, în opinia mea, şi sunt concluzii, unele foarte argumentate – acolo unde sunt dovezi clare, unele de logică şi de bun simţ istoric”, a spus în deschidere Gabriel Moisa.

Cătălin Ranco Pițu a precizat că este o carte scrisă în lumina adevărului celor petrecute în decembrie 1989, o carte care se fundamentează pe informaţii mai presus de orice dubiu „Argumentele folosite pentru a trage concluziile cu privire la fiecare etapă a lui decembrie ’89 sunt, în opinia mea, imbatabile, şi nu sunt arogant când spun acest lucru.”

Întrebat dacă consideră că judecata Revoluţiei române va coincide cu Judecata de Apoi, generalul a răspuns: „Este foarte posibil să fie aşa, din păcate. Eu cred în judecata de Apoi, şi dacă noi, ca societate nu am fost în stare să tragem la răspundere pe cei vinovaţi pentru decembrie ’89, până la urmă judecată divină va înfăptui accest lucru, mai devreme, sau mai târziu”.

Generalul apreciază că întreaga noastră viaţă social politică de după ’89 a avut la bază foarte multe vieţi nevinovate curmate, mult sânge, multă dezinformare, multă minciună, trădare de ţară din partea celor care au preluat puterea, considerând că toate aceste nenorociri care au venit la pachet cu măreţia revoluţiei din ’89 au adus asupra acestui neam şi un soi de blestem. „Este datoria oricui poate ca prin adevăr să elimine acel blestem”.

A fost revoluţia un act spontan?

Orice istoric, cât de cât serios, va confirma că în istoria omenirii nu există revoluţii pure, spune generalul. Întotdeauna au existat forţe capabile să împingă lucrurile spre o revoluţie, care au acţionat, şi în timp au creat acele premise necesare izbucnirii populare, lucru care s-a întâmplat şi în România, mai ales că Ceauşescu avea un instrument extraordinar de complex de represiune.

La acel moment, cei doi poli de putere, Moscova şi Washington, au hotărât, în pofida dorinţei statelor din Est, că în estul Europei este nevoie de o schimbare.

„Vă pot spune cu certitudine că, în timpul Revoluţiei, pe teritoriul României nu au existat acţiuni armate ale unui alt stat străin. Însă agenţii acestor forţe, mai ales agenţii de informaţii ai URSS, erau în număr mare şi era firesc în contextul respectiv. Noi avem însărcinarea de a apăra flancul sudic al Tratatului de la Varşovia, servicille erau integrate cu cele ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, încât prezenţa sovieticilor, inclusiv cu agenţi de informaţie, era firească. Însă tot ce s-a întâmplat înainte de 22 decembrie, dar mai ales după 22 – pentru că atunci au survenit aproape 1000 de morţi în timpul represiunii – a fost rezultatul forţelor interne. Asta o stabilesc cu titlu de certitudine, inclusiv documentele militare ale armatei române, elaborate ca urmare a unor analize foarte profesionit făcute în anul ’90-’91, fiecare structură, concluzionând fără echivoc că toate acţiunile militare au fost gândite, coordonate şi executate de către forţe interne. Aceste materiale au fost secretizate, din păcate, până în anul 2018, respectiv 2019. Când am început ancheta am cerut desecretizarea lor”.

Cartea abundă de informaţii pe care Statul român le-a secretizat timp de aproape trei decenii după eveniment, spune generalul. În ’93, ’94 şi ’95 a fost o comisie senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie ’89, comisie condusă de Valentin Gabrielescu. Au fost audiate 300 de persoane cheie ale lui decembrie ’89. Munca lor s-a concretizat într-un raport unde au fost devoalate, pe etape, toate aspectele importante din decembrie ’89.

„S-au spus nişte lucruri extraordinar de importante şi totodată deranjante pentru foarte mulţi dintre cei care se aflau atunci la putere. S-a spus că nu au existat terorişti, că fostul preşedinte de stat înconjurat de mai mulţi oameni au săvârşit o infracţiune de trădare de ţară prin chemarea trupelor sovietice, s-a spus că nu au acţionat trupe străine şi că toată diversiunea din ’89 a fost exercitată de forţe interne. S-au spus lucruri extraordinar de grave pentru cei care deţineau puterea, astfel încât, deşi vorbim de o comisie parlamentară, adică a poporului român până la urmă, tot ce a produs acea comisie a fost secretizat. Şi a fost desecretizat abia în 2018 cu mari eforturi”, spune invitatul.

„Grupul Ion Iliescu”, un grup complotist

În carte sunt explicate în mod logic şi cronologic toate etapele importante din decembrie ’89.

Întrebat dacă în carte reiese cine a planificat revoluţia, generalul a explicat că, începând cu sfârşitul anilor ’70, în România s-a format şi a evoluat un grup complotist care avea atât titulatură civilă cât şi militară. Acest grup primise numele generic de „Grupul Ion Iliescu”, monitorizat îndeaproape de serviciile noastre de informaţii.

„Grupul Ion Iliescu avea ca scop înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere, însă menţinerea României în sfera de influenţă a URSS. Toţi componenţii grupului erau comunişti convinşi. Nici nu-şi imaginau ca România să o ia pe altă cale decât pe calea comunismului, însă a unui comunism de tip nou, mai ales după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Grupul era foarte bine organizat şi era format din multe persoane. Aripa civilă a grupului a fost condusă de Ion Iliescu, iar aripa militară iniţial de generalul Ioniţă, pentru ca ulterior, după moartea acestuia, conducerea să fie preluată de către generalul rezervist Nicolae Militaru. Din grup făceau parte foarte mulţi ofiţeri superiori ai MAPN dar aproape în egală măsură de ofiţeri de la Ministerul de Interne, şi aici includ şi departamentul securităţii Statului. Componenţii grupului au fost şi importanţi dar şi numeroşi”

Printre componenţii civili l-a amintit şi pe Silviu Brucan, o persoană foarte influentă, care avea relaţii personale cu Mihail Gorbaciov, lucru documentat, spune generalul.

Acest grup planifica de mult timp să îl răstoarne pe Nicolae Ceauşescu, au fost iniţiative concrete de-a lungul timpului, dar momentul potrivit a venit abia în 1989. Aveau „undă verde” atât de la Mosova cât şi de la Washington, lucru foarte important, spune Cătălin Ranco Pițu. „Atunci când a izbucnit revolta de la Timişoara, componenţi ai Grupului Iliescu au început să acţioneze. Din grup făcea parte şi un personaj foarte important care a avut un rol determinant la revoluţie, şi anume generalul Victor Atanasie Stănculescu, cel care, ironia sorţii, a devenit ministrul Apărării în fapt în ziua de 21 decembrie, după sinuciderea generalului Milea. Acesta a fost un moment crucial pentru evoluţia ulterioară a României. Fără Victor Atanasie Stănculescu sunt convins că Ceauşescu nu cădea de la putere”.

Generalul Cătălin Ranco Pițu a parcurs pe zile firul evenimentelor, de la numirea lui Stănculescu în calitate de Ministru al Apărării, momentul în care a ignorat ordinul lui Ceauşescu de a nu permite celor 80.000 de oameni care veneau dinspre platformele muncitoreşti din Bucureşti să intre în piaţă, şi ordinul dat trupelor să părăsească zona şi să se întoarcă în cazărmi. De asemenea, generalul Iulian Vlad dă un ordin prin care trupele Direcţiei a V-a şi trupele USLA aflate în paza Comitetului Central de partid părăsesc la rândul lor clădirea şi îl abandonează pe Ceauşescu. „El a primit o lovitură din partea celor doi piloni esenţiali de putere ai statului român, MAPN şi MI, care incorporau securitatea statului”. Când cuplul Ceauşescu urcă în elicpter, este scos din zona de comandă.

Victor Stănculescu l-a chemat apoi la sediul MAPN pe Iliescu şi i-a garantat securitatea fizică.

„Acolo se întâmplă un moment extraordinar, esenţial pentru Revoluţie. La ora 16:00, în clipa în care Ion Iliescu intră în Ministerul Apărării însoţit de ceilalţi: generalul Militaru, de Petre Roman, de Gelu Voican Voiculescu, de Ispas, de Brucan, sunt întâmpinaţi pe holul din faţa biroului Ministrului Apărării de Ministrul Apărării, de toţi şefii de Direcţii militare, fără excepţie, dar şi de şefii de Direcţii din cadrul Securităţii – lumea nu ştie lucrul acesta, şi şeful Gărzilor Patriotice. Adică toată structura de forţă a României era înşirată pe hol şi cu toţii au prezentat onorul militar ca unui şef de stat. În acelaşi moment, Ion Iliescu şi-a asumat calitatea de nou şef de Stat, dar nu de şef politic al statului, ci de şef politico-militar al Statului român”.

Au fost reactivaţi 42 de generali ai armatei române dovediţi ca fiind colaboratori ai GRU, în jurul lui Ion Iliescu fiind aproape în mod exclusiv ofiţeri care erau în slujba unei alte forţe, adică a URSS. Ion Iliescu în persoană era catalogat de serviciile române de contraspionaj ca fiind agent de influenţă al KGB, spune generalul.

Diversiunea: forţele teroriste

Ion Iliescu era şcolarizat la Moscova şi fidel credinţei comuniste. În momentul în care o parte dintre revoluţionari au avut un discurs împotriva doctrinei comuniste încă din după amiaza zilei de 22 decembrie, în interiorul CC a fost lansat zvonul că forţe teroriste fidele lui Ceauşescu acţionează pe teritoriul României urmând să atace revoluţionarii din piaţă, lucru absurd privit acum din perspectivă istorică. În seara aceleiaşi zile, la televizor Iliescu a venit şi a spus că forţele fidele vechiului regim securist teroriste atacă revoluţia, revoluţionarii şi pe membrii CFSN, lucru total fals. Asta a demostrat-o orice persoană care a studiat cu onestitate evenimentele, spune Cătălin Ranco Pițu.

Despre diversiunea din piaţă la mitingul lui Ceauşescu, Cătălin Ranco Pițu a identificat sute de oameni partipanţi la miting care au spus că la momentul respectiv au resimţit în plexul solar o senzaţie de durere completată de o senzaţie de spaimă. Aşa a ajuns să discute cu militari de la o unitate militară specială, unitate de „propagandă specială la inamic” situată lângă Bucureşti şi aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi specializată în diversiune militară clasică. Acea unitate, la fiecare miting al lui Ceauşescu, avea sarcina să dubleze microfonia şi sistemul de sonorizare al celor de la televiziune, astfel încât să fie pregătiţi să intervină dacă situaţia o cerea. Aceştia, sub jurământ, au relatat cum, cu ocazia acelui miting au introdus, la un moment dat, peste transmisia TVR din piaţă, o bandă special creată, adusă din import, o bandă cu sunete de joasă frecvenţă. Sunetele au fost create prin suprapunerea, într-un mod profesionist, a huruitului de tancuri, explozii de grenade de mână ofensive şi defensive, anumite sunete care au menirea de a induce panică.

Militarii au spus că au distrus imediat banda după ce au văzut că au destabilizat mitingul, neştiind cum vor evolua lucrurile, dar nu au vrut să spună cine anume de la vârf le-a dat ordin să folosească acea bandă. „Părerea mea sinceră este că în decembrie ’89 a existat o simbioză între revoluţie şi lovitură militară de stat”, spune generalul.

„Focul fratricid a fost cauza tuturor tragediilor”

Legat de înarmarea civililor, generalul spune că dacă aceştia nu ar fi fost înarmaţi, numărul victimelor ar fi fost nu zero, dar oricum. mult mai mic. În momentul în care revoluţionarii au pătruns în Comitetul Central, au găsit aproape toate armele militare, putere mare de foc, care au aparţinut cadrelor Direcţiei a V-a şi USLA.

„În total, în timpul Revoluţiei, statisticile arată că au fost cam 20.000 de civili înarmaţi în toate oraşele mari ale României, cei mai mulţi în Bucureşti. Însă este evident că acele arme lăsate de Direcţia a V-a şi USLA nu au fost cele 20.000 de care am spus. S-a întâmplat un fenomen extraordinar de periculos. În clipa în care de la vârful noii puteri politico-militare a fost isterizată populaţia cu privire la existenţa securist-teroriştilor, a fost şi o dezinformare prin intermediul televiziunii române şi prin intermediul presei centrale la nişte cote care n-au mai existat şi sper să nu mai existe vreodată în ţara asta. Populaţia a fost chemată spre a se înarma singură şi spre a veni în sprijinul luptei împotriva teroriştilor. Şi cel puţin 20.000 de români în mod sincer au crezut această dezinformare, pentru că nu puteau concepe că cineva minte în halul ăsta şi dezinformează”.

Generalul spune că au spart depozitele de arme ale gărzilor patriotice din fiecare intreprindere, cu armament şi muniţie de tip militar. Nimeni nu i-a putut împiedica pentru că dacă te opuneai, erai imediat catalogat ca fiind duşman al revoluţiei şi linşat poate pe loc.

„Apoi au fost undeva la 8500 de arme distribuite civililor direct de la porţile unităţilor militare. Te duceai şi pe bază de buletin de identitate primeai armament şi uneori doar pe baza întocmirii unor liste. Astfel încât, din cei 20.000 de civili înarmaţi, s-a constatat că un sfert aveau stagiul militar satisfăcut. O mare parte au fost minori de 16, 17 ani. Mulţi dintre ei, o arată statisticile, după ce s-au înarmat masiv militar, au consumat băuturi alcoolice. În aceste circumstanţe în care avem 20.000 de civili înarmaţi, şi despre acest lucru se ştia la vârf, în 23 decembrie a ieşit Iliescu şi a spus aşa: teroriştii sut îmbrăcaţi în civil, arată ca noi, poartă brasarde tricolore, trag din orice poziţie şi împuşcă pe toată lumea. Aşa încât, cei 20.000 de civili, oricând după acel moment, puteau fi catalogaţi drept terorişti, pentru că din toate punctele de vedere corespundeau descrierii venită chiar de la noul şef de stat. (…) Din după amiaza de 22 decembrie, focul fratricid a fost cauza tuturor tragediilor”

Generalul spune că în faţa comisiei senatoriale, în două rânduri de audieri, Gelu Voican Voiculescu, cel care spune despre sine că din 22 decembrie până în 25 decembrie a fost umbra lui Ion Iliescu, este întrebat de Valentin Gavrilescu cine a făcut diversiunea. Iar răspunsul lui Voican Voiculescu este esenţa celor întâmplate după 22 decembrie: „Cum cine a făcut-o? Şefii armatei au făcut-o pentru că, la 22 decembrie, la orele 16, între Ion Iliescu şi şefii de Direcţii militare a existat un pact care suna cam aşa: lui Ion Iliescu i se garantează preluarea totală a puterii, iar Ion Iliescu o dată instalat la putere avea misiunea să şteargă cu buretele toată represiunea, făcută inclusiv de şefii MAPN”.

Promisiunea lui Iliescu faţă de acei şefi de direcţii care au participat direct la represiune sub comanda lui Nicolae Ceauşescu au scăpat de urmărire penală în primii şase ani de după Revoluţie cât timp Ion Iliescu a fost preşedintele României, spune Cătălin Ranco Pițu. Dosarele penale au fost făcute exclusiv celor de la MI DSS în primii ani de după Revoluţie. Începând cu ’96, când la putere a venit preşedintele Emil Constantinescu, au demarat cercetări inclusiv împotriva vârfurilor decizionale ale MAPN şi astfel a fost posibilă, de exemplu, mult mai târziu, condamnarea generalilor Stănculescu, Chiţac, dar şi Topliceanu de la Cluj Napoca. 25 de generali au fost condamnaţi în timp de justiţia din România, dar niciodată nu s-a mers până la Ion Iliescu şi la vârfurile esenţiale de decizie politico-militară.

Cum de a scăpat Ion Iliescu?

Cătălin Ranco Pițu aminteşte că senatorul Şerban Săndulescu a rostit în elaborarea raportului comisiei senatoriale cea mai gravă frază care că se putea rosti vreodată în ultimii 35 de ani, motiv pentru care a şi fost secretizat: „În decembrie ’89 am asistat la re- KGB-izarea Românei. Ion Iliescu a adus din rezervă toţi agenţii GRU şi KGB dovediţi ca atare în ultimii ani. Aceştia se regăsesc în Guvernul României, în Parlamentul României, şi în toate structurile de forţă ale României”.

Raportul a fost secretizat până în 2018, după care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „a avut grijă să elimine ca probe toate stenogramele şi raportul comisiei senatoriale, spunând că ele nu reprezintă nici măcar înscrisuri, nu au valoare probatorie, şi au fost aruncate la coşul de gunoi definitiv, cel puţin din perspectivă juridică”. Nimeni nu mai vorbeşte nimic despre ele, spune generalul, nici măcar instituţiile statului, deşi este munca unei comisii parlamentare.

„Răspunsul este trist şi totodată evident: n-aveau cum autorităţile, inclusiv Parchetul, să efectueze acte de urmărire penale cât timp cei care urmau a fi cercetaţi aveau puterea absolută politico-militară în statul român. Le-o fi fost frică, ştiau la ce se expun, sau chiar au fost oamenii lor. Şi nu spun întâmplător lucrul acesta, pentru că, revenind la Gelu Voican Voiculescu, el era foarte încrezător în faţa comisiei şi aproape îi lua peste picior pe Gabrielescu şi Săndulescu spunându-le (discuţiile au fost înregistrate audio, nu şi video din păcate): Să-i văd eu pe procurorii militari dacă au ei tupeul să ne ancheteze pe noi; n-au cum să o facă pentru că am avut grijă să ne punem omul nostru în fruntea lor!”

Acel „omul nostru”, spune Cătălin Ranco Pițu, a fost Mugurel Florescu, care a fost procuror militar şef şi totodată adjunct al procurorului general, fiind printre persoanele trimise la Târgovişte să se asigure că nu există altă soluţie decât lichidarea fizică a soţilor Ceauşescu. „Aşa se explică cum unii, de-a lungul timpului s-au temut să instrumenteze o astfel de cauză”.

La sfârşitul întâlnirii de la Oradea, generalul a acordat autografe.