USR s-a reunit în stațiunea din județul Bihor pentru a pune la cale strategia pentru următoarele alegeri. Cătălin Drulă, președintele partidului, a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, importanța alegerilor din 2024 și ce își propune USR să facă în perioada următoare.
„Scopul acestei reuniuni este să stabilim țintele pentru 2023, planul de acțiune politică și să pregătim alegerile din super-anul electoral 2024”, a spus Drulă.
El consideră că următorul an electoral este o oportunitate uriașă pentru români, „este șansa românilor de a scăpa de «pesedismul – iohannist»”.
„Ceea ce trăim în prezent este regimul «pesedisto – iohanist». Între aceste entități, PSD, PNL și președintele Klaus Iohannis, nu este nicio diferență, sunt toți o apă și un pământ și și-au dat mâna în acest regim corupt ale cărei consecințe le trăim zi de zi: scumpiri, taxe mai mari, rate mai mari la bancă, hrănirea unei clientele de partid cu salarii de 12.000 de euro pe lună pentru care se dau ordonanțe de urgență speciale (…), cu corupție încurajată de la vârful statului român, cu o trădare fără precedent a unor valori în numele cărora ai candidat”, a subliniat președintele USR.
Loc de mai bine și la Bihor
El are un mesaj și pentru electoratul din zonă. Deși a colaborat bine cu Ilie Bolojan și îi recunoaște meritele, Cătălin Drulă este convins că este loc de mai mult și în Bihor și Oradea, considerate de mulți „model de bune practici”.
„Nu sunt un expert în punctele tari și punctele slabe ale administrației, atât bihorene cât și orădene. Nu vreau să evit, să spun așa, «elefantul din cameră». Îl cunosc pe Ilie Bolojan, am avut o relație foarte corectă când am fost ministru, pe proiecte. Printre puținii oamenii de la PNL care a venit să discutăm despre proiecte și nu despre pune-l pe ăla acolo și pe ălalaltul dincolo. Dincolo de un om și o anumită performanță administrativă la un anumit nivel, sunt convins că sunt multe de făcut și în Oradea și în localități din Bihor și în Bihor ca județ. Nu vreau să mă apuc eu de la distanță să judec, dar chiar și ca vizitator, este încă mult de lucru, la fel ca în toată România, și USR vine cu o ofertă puternică, o ofertă profesionistă”, a subliniat Drulă.
Strategia partidului, înainte de anul electoral, este să convingă cât mai mulți români să li se alăture.
„Mesajele cu care vrem să ieșim din această întâlnire: Haideți alături de noi: usr.ro/inscriere, suntem un partid deschis, unirea face puterea. Cu cât suntem mai mulți în societatea românească care ne implicăm, cu atât vom reuși să schimbăm. Pentru că există un fatalism, că nu se mai poate, că nu mai are rost să încercăm. Ba da, are rost să încercăm! România are resurse enorme de creativitate, de energie, de cinste și de generozitate. (…) Veniți alături de noi și eu vă dau garanția că vom lupta împreună și vom reuși în 2024 să schimbăm acest regim corupt!”, promite liderul partidului.
Potrivit sursei citate, din cercetările făcute de partid, în România ar fi în jur de 4 milioane de oameni care ar rezona cu mesajul partidului „într-un fel sau altul, nu spun că sunt 4 milioane de oameni care ne-ar vota mâine”.
„Îmi doresc să convingem cât mai mulți oameni de mesajul nostru și să răzbatem și printr-un fel de fum informațional, o ceață informațională pusă de cei care ne simt ca un pericol, PSD, PNL, Iohannis, care cu forța statului, cu toți banii pe care îi cheltuiesc, cu toate interesele obscure, încearcă să să răspândească această idee că nu are rost”, a spus Drulă.
Liderul userist a subliniat că prioritatea partidului, în momentul în care va ajunge la guvernare, va fi oprirea scumpirilor.
„România funcționează în ciuda felului în care este guvernată. Antreprenorii își asumă riscuri, vin cu idei, muncesc zi de zi și crează locuri de muncă, pentru că românii muncesc cinstit și plătesc taxe acestui guvern, pentru că mămicile își cresc copii în ciuda politicilor acestui stat și toți acești oameni se luptă să plătească rate, taxe din ce în ce mai mari, pentru a hrăni un guvern al nesimțirii, care se lăfăie pe banii noștri. Lupta noastră pentru 2024 este să scăpăm România de PSD și de PNL”, a dat asigurări Cătălin Drulă.
El consideră că guvernarea actuală se bucură de scumpiri, care ajung să „finanțeaze această clientelă grasă de partid” și că politicile guvernului „sunt făcute tocmai ca prețurile să continue să crească”.
„Se pune gaz pe focul inflației, altfel nu s-ar putea închide bugetul, și se finanțează această guvernare coruptă din scumpiri”, a subliniat președintele USR. „Noi la USR suntem ferm împotrivă, credem că banii trebuie să își păstreze valoarea, salariile oamenilor trebuie să își păstreze valoarea și să nu fie impozitate mascat. Economiile pe care cu greu și le-au făcut, pentru o locuință sau pentru copii, să nu fie mîncate de inflație. Cum vom ajunge la guvernare asta va fi prioritatea zero: oprirea scumpirilor, stabiliziraea prețurilor și valorii leului. Pentru asta ne-am întâlnit la Băile Felix cu toți colegii din țară, să facem planurile prin care pregătim alegerile, pentru că datoria noastră pentru 2024 este să arătăm românilor că se poate și altfel, se poate o guvernare corectă”, a mai declarat Drulă.
El condamnă declarațiile „triumfaliste” ale premierului Ciucă, în care se vorbește de creștere economică.
USR nu e un partid de îngeri
Drulă a vorbit și despre manipularea „demonică” prin care partidele aflate la guvernare încearcă să convingă electoratul că nu există alternativă la actuala clasă politică.
[eadvert]
El spune că deși USR nu este perfect și recunoaște că au făcut greșeli în trecut, oamenii din partid, aflați în funcții publice, lucrează în interesul comunităților din care fac parte.
„Este perfect USR? Este născut și pogorât de undeva? Nu, este un grup de cetățeni. Cum arată oamenii și cetățenii și organizațiile de orice fel? Așa arată cum este firea umană, iar firea umană este imperfectă. Dar este un grup de oameni (USR n.red.) care încearcă să facă bine”, a subliniat sursa citată, care a adăugat că politica românească „nu este o poveste despre îngeri și demoni”, dar el consideră că PSD și PNL, deși au și oameni corecți, „sunt mult prea păstrunse de corupție”, iar useriștii sunt „oameni politici imperfecți” care „luptăm pentru bine, să producem o schimbare”.
AUR, partid tip galerie de fotbal
Întrebat de Jurnal bihorean dacă vede în AUR o amenințare pentru 2024, Cătălin Drulă a spus: „Este un partid de tip galerie de fotbal, fără substanță, cu un lider clovn-actoraș, L-am văzut zilele trecute îmbrăcat în boier, pe o scenă, alături de toata clasa politică. Într-adevăr acolo este, într-o anexă, care reprezintă interesele Rusiei, și dincolo de anumite satisfacții de moment că le zice apăsat câteodată, oamenii simt că nu este niciun fel de soluție în această construcție, simt că este o construcție artificială, că acolo sunt interese străine de România, interesele lui Putin (…). Nu ți-ai da viitorul copiilor sau banii pe mâna liderului de galerie”, crede liderul USR.
Trimite articolul
XNormal ca in BH si Oradea e mult de facut, realitatea ne plaseaza jos in clasamente la PIB pe cap de locuitor, salarii, firme de interes regional, firme puternice lipsesc. Economic suntem jos de tot. Pana la urma asta conteaza, nu betonul. Ca sa nu mai vorbim de restul.
-
Corrrect
Marsh drula nenorocita ! Marsh nespalatule !
Sa plece de aici sa critice in Vaslui si Teleorman, nu il cel mai eficient oras