„Puşcăria nu e o experienţă extravagantă”
„Numele meu este Cătălin Botezatu. Sunt Român. Ştiu că sunt căutat de Interpol, aşa că am venit să mă arestaţi. Nu aş putea să vă spun exact de ce sunt căutat pentru că nu am jefuit şi nu am omorât pe nimeni, dar vreau să ajung acasă. Aşa că am venit să mă predau de bună voie şi nesilit de nimeni… După ce luni de zile şi-a căutat asociatul prin lume pentru a-l convinge să se întoarcă acasă, în România, şi să-şi rezolve problemele cu cămătarii şi legea, după ce este ţinut captiv în Danemarca, se predă carabinierilor, în speranţa că aşa va ajunge în România. Numai că extrădarea lui se lasă aşteptată. Aşadar, este nevoit să se adapteze unui mediu nociv, care îi macină sănătatea fizică şi pshihică, trăieşte o adevărată dramă, care pe zi ce trece capătă proporţii hiperbolice, cunoaşte tot felul de personaje şi încearcă experienţe pe care nu şi-ar fi dorit să le cunoască. Realizează că o dată ce va trăi experienţa arestului, viaţa nu va mai fi niciodată ca înainte, că arestul nu e o lume fascinantă şi nici o experienţă extravagantă, ba din contră, e iadul pe pământ. Iar puşcăria de lângă Cremona, unde mai mult ca sigur vor fi nevoiţi să-l trimită, este una de maximă securitate, unde zac toţi criminalii feroce ai Italiei, ucigaşii în serie, violatorii”. Este doar un fragment din tulburătoarea poveste de viaţă spusă de celebrul designer în prima carte din cele trei pe care intenţionează să le scrie. A început să scrie primele rânduri ale cărţi în urmă cu 17 ani, atunci, aşa cum mărturisea pentru Bihor Online în urmă cu o lună, a pierdut un mic imperiu, dar a fost în stare să o ia de la capăt. „Cartea asta este o asumare. Este o demostraţie de forţă. Am căzut acolo de unde puţini s-au putut ridica. Mi-am pierdut toată averea şi m-am ridicat”, spune CatalinBotezatu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!