Pe 20 martie a fost anunţată şi pe 26 a debutat pe pagina de Facebook a Teatrului Arcadia campania „Ziua Copiilor Bihoreni” în cardul căreia cei mai talentaţi copii din Bihor au fost invitaţi să trimită un videoclip cu un număr artistic, filmat acasă. Clipurile copiilor au fost postate, în fiecare joi, pe pagina de Facebook a teatrului, aşteptând like-urile din partea privitorilor.
„Știm că statul acasă este plictisitor, însă pentru a face trecerea mai frumoasă a perioadei în care ne aflăm acum ne-am gândit să vă implicăm direct în activitățile noastre din spațiul virtual.
Prin programul «Ziua Copiilor Bihoreni la Teatrul Arcadia» ne propunem să-i provocăm pe cei mici și să-i atragem într-o cursă a talentelor. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie cu videoclipuri în care cântă, dansează, recită, sau interpretează un mic rol. De asemenea, căutăm și copii care știu să facă trucuri de magie, clovnerii, sau au orice alt talent artistic care ar putea fi aplaudat pe o scenă”, era anunţul.
După două luni, în urma centralizării voturilor publicului, campania „Ziua Copiilor Bihoreni” și-a ales câștigătorii. Pe locul I în preferințele spectatorilor s-a situat Andrei Tofan, în vârstă de șapte ani. Andrei Tofan a interpretat sceneta „Portofelul”, din filmul „Brigada Artistică”. Talentatul copil a primit în total 321 de voturi din partea spectatorilor, situându-se pe primul loc în clasament.
Un alt copil talentat care s-a bucurat de aprecierea publicului a fost Anastasia Feher (5 ani). Fetița a adus bucurie privitorilor printr-un moment improvizat de actorie, în care prezintă și un cântecel. Anastasia s-a clasat pe al doilea loc cu 244 de voturi. Clasamentul publicului a fost completat de o altă domnișoară, în vârstă de 9 ani. Antonia Corchiș s-a înscris în campanie cu un videoclip în care-și demonstrează talentul muzical, interpretarea vocală fiind dublată de interpretarea instrumentală, și continuată cu un moment de dans modern.
Premiul I constă în invitații pentru două persoane (copil și părinte, respectiv trei persoane dacă sunt frați între câștigători) la oricare 5 spectacole ale trupei Arcadia, le alegere. Locul al doilea va fi răsplătit cu invitații la trei spectacole, iar locul al treilea cu invitații la două spectacole.
Publicul a fost impresionat și de prestațiile celorlalți concurenți: Darius Tomescu, Alexandru Vlad Petruț, Elisa Maria Iacob, sau Teodora Bulzan, cei patru copii fiind apropiați ca număr de voturi.
Și pentru că Teatrul Arcadia îi consideră pe toți câștigători, directorul artistic al trupei, Șerban Borda, a decis să premieze toți participanții cu o invitație de două persoane la unul dintre spectacolele pentru copii, la alegere. Premiile vor fi acordate copiilor după ce reluarea spectacolelor trupei Arcadia va fi din nou posibilă. Felicitări tuturor copiilor talentaţi!
Citiți principiile noastre de moderare aici!