Primăria a prezentat, joi, stadiul de execuție a lucrărilor de reabilitare a Casei Darvas La Roche, în contul proiectului „Restaurarea Casei Darvas – La Roche în vederea valorificării patrimoniului cultural Secession”, finanțat prin POR Axa 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”.
Viceprimarul Mircea Mălan a ținut o conferință de presă în teren, în compania reprezentanților firmei executante și a firmei care asigură dirigenția de șantier.
Valoarea proiectului european este de 1,9 mil. de euro, din care contribuția proprie a orașului este de 2%.
„Până în prezent s-au realizat lucrări în proporție de 15%, durata de execuție a contractului este de 24 de luni, din 22 ianuarie 2018, când s-a transmis ordinul de începere a lucrărilor. De acum încolo sperăm ca lucrările să meargă într-un ritm mai accentuat. Până acum s-au realizat lucrări mai complexe, de consolidare, de spargere de goluri. Au durat mult și, ca valoare, nu reprezintă foarte mult din proiect. Pretenția noastră este ca lucrarea să iasă la un nivel de calitate bun și foarte bun”, a spus viceprimarul Mălan în deschiderea conferinței.
Vicele spune că investiția a ridicat probleme de asigurare a confortului pentru vecini, pentru că de rețeaua acestei clădiri depindeau câteva locuințe din jur. Până să se înceapă reablitarea străzii Libertății, care va deveni pietonală, când se vor introduce și modulele individuale, acele locuințe vor avea apă caldă și încălzire printr-o soluție temporară.
Astfel, imobilul are acum acoperișul terminat, iar lucrările de consolidare și repartajare pe finalizare. Majoritatea rețelelor de utilități, refăcute integral, sunt și acestea terminate.
De acum, se trece în etapa lucrărilor care necesită pregătire specială – vitraliile și elementele decorative de completare sunt comandate și urmează să fie montate în locul celor deteriorate.
„Din punctul de vedere al exteriorului, se va păstra ceea ce a fost proiectat și executat inițial”, dă asigurări edilul.
Ca o adăugire contemporană, clădirea va avea un lift care va lega subsolul de etaj, pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități.
Muzeu, ateliere, săli
Odată terminată renovarea, spațiul imobilului va fi împărțit între mai multe funcțiuni, toate cu caracter cultural.
„În această clădire, la etaj, au fost două locuințe private, din care una a aparținut moștenitoarei propietarului inițial. În acel apartament a rămas mobilierul de atunci. E o situația destul de rar întâlnită, pentru că stilul Secession a durat cam 15 ani și, în regulă generală, cei care și-au construit casele nu și-au mai și proiectat mobilierul în acest stil. În acest caz, apartamentul este complet mobilat, cu elementele de baie, tablourile și accesoriile de atunci. La etajul unu va fi muzeu – vom reamenaja un apartament cu acel mobilier. În rest, vom avea expoziții muzeale în celelalte încăperi”, spune Mălan.
În clădire va mai funcționa o bibliotecă virtuală și mai multe ateliere pentru tinerii artiști – de pictură, ceramică, olărit sau artizanat.
Și curtea va suferi intervenții. Este propusă restaurarea gardului, iar specialiștii spun că se va încerca asta cu păstrarea vegetației care ține, deja, de identitatea imobilului. Curtea și terasa vor fi amenajate, la pachet cu punerea în funcțiune a instalațiilor hidraulice ale fântânii decorative, cu sistem de irigare și dotarea cu mobilier de grădină.
Citiți principiile noastre de moderare aici!