Proiectul are ca scop valorificarea patrimoniului cultural secession al orașului Oradea și deschiderea unui Muzeu Art Nouveau.
Șantierul la casa Darvas LaRoche, cu acces dublu din străzile Iosif Vulcan și Libertății, este pe terminate. Municipalitatea anunță că a început demersurile pentru amenajarea spațiului ca muzeu.
Lucrările proiectului ”Restaurarea Casei Darvas – La Roche în vederea valorificării patrimoniului cultural secession” sunt finanţate din fonduri europene, în cadrul programul de finantare POR 2014-2020, Axa prioritara: 5, Prioritate de investitii: 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Valoarea contractului de execuție este de peste 5,7 milioane lei, executantul lucrărilor de restaurare este Constructorul Sălard SRL.
„Lucrările urmează să fie finalizate până în luna la 31 mai a acestui an, iar proiectul “Restaurarea Casei Darvas la Roche în vederea valorificării patrimoniului cultural secession” se va încheia la 30 august 2020. În acest interval de timp se vor desfășura mai multe activități privind dotarea cu mobilier, privind digitizarea spațiului imobilului, activități de publicitate, de audit etc. Totodată, Complexul Cultural Muzeul Orașului Oradea se ocupă de pregătirea spațiului în vederea redării acestuia circuitului turistic”, transmite municipalitatea prin comunicat de presă.
Lucrări terminate
Astfel, în curtea interioară dinspre str. Libertății unde s-a finalizat execuția platformelor și trotuarelor din piatră cubică, s-a finalizat execuția lucrărilor privind fântâna decorativă și s-a început execuția gardului exterior dinspre str. Libertății.
Pe terasa exterioară de la etaj unde s-a finalizat montarea gresiei pe toată suprafața terasei și s-au placat treptele scării exterioare de lângă casa liftului cu gresei. La demisol, unde s-a finalizat montarea gresiei în toate camerele prevăzute prin proiect, s-a finalizat montarea gresiei și faianței în grupurile sanitare și s-au executat zugrăvelile în două straturi.
La parter și etaj unde s-a executat ultimul strat de zugrăveli și s-au montat toate vitraliile prevăzute prin proiect.
De asemenea, au fost furnizate toate echipamentelor IT și electronice și s-a furnizat până acum 27% din mobilierul contractat prin proiect. Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural se ocupă acum de finalizarea planului de amenajare muzeală, de preluarea unor bunuri în custodie în vederea amplasării acestora în interiorul clădirii, dar și de pregătirea materialelor privind informațiile de specialitate adaptate temei de amenajare muzeală.
Prin Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural au fost deja contractate serviciile de restaurare a mobilierului, a tablourilor și a picturilor interioare și exterioare. Toate serviciile menționate sunt executate de specialiști atestați de către Ministerul Culturii.
Trimite articolul
XSuper, o alta investitie extrem de utila locuitorilor orasului, fara de care nu se mai putea trai in oras. Noroc ca nu a costat mult. Turisti vor fi, o multime, cel putin 3-4 ani de acum incolo.
-
în ultimii ani, chiar înainte de începerea renovărilor, am văzut nu odată grupuri de turiști care așteptau să poată intra. Se poate trăi și fără cultură, e adevărat, dar atunci poate nu ne rămâne altceva decât culturile de mălai…
-
Vad un “mare” viitor turismului cel putin 5 ani de acum incolo.
Macar respira planeta un pic, prea sunteti multi.
-
Nu stiu cine a avut ideea restaurarii acestei cladiri simbol, eu o salut, mai ales ca aceasta se afla la 2 pasi de centrul istoric al orasului. Nu stiu daca este asa , dar parca, daca-mi amintesc bine, in aceasta cladire si-a avut sediul un club sportiv al orasului.
In Oradea sunt numeroase cladiri de patrimoniu care-si asteapta reabilitarea si n-ar fi rau daca autoritatile le vor da stralucirea de alta data, incet una cate una.
-
nu se află la doi pași de centrul istoric, ci în centrul istoric. hai să lăsăm limba de lemn din catalogul imobiliar.
dar lucrurile alea nu arată reastaurate, ci noi, de -parcă s-ar fi mutat acolo un cocalar, ar fi dat cu glet și și-ar fi tras pișcină și filigorie. pe bune.
-
absolut de acord, daca te uiti mai de aproape sunt lucrari facute de mantuiala, intradevat de la distanta si in poze arata bine. Inainte sa ma injurati mergeti sa le vedeti si sa va convingeti …
-
Pai nu stiu de ce ne miram, orice ce se face (“decat sa nu se faca nimic bine ca se face ceva” – extaz wow ce realizari) se face doar sa reziste max 5-6 ani, dupa care se poate relua ciclul licitatie-proiect-licitatie-executie. Bani sunt, fraierii platesc, firmele de casa se dezvolta.
ce idioti oridinari comentati ca narozi, dupa voi nimic nu e bun, vai de capul vostru sunteti batuti in cap.