Legislaţia rutieră română reglementează normele rutiere obligatorii pentru conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală de în aşa fel încât, prin prezenţa acestora pe drumurile publice, să nu fie periclitată siguranţa circulaţiei. Prima şi cea mai importantă obligaţie pentru deţinătorii de astfel de vehicule este ca acestea să fie înregistrate, conducătorul să aibă 16 ani împliniţi, şi să nu sufere de afecţiuni de natură a-i diminua capacităţile psiho – motorii. Datorită limitelor de viteză ridicate stabilite prin lege pentru autovehicule, se interzice circulaţia căruţelor pe drumurile naţionale, aceeaşi interdicţie fiind valabilă în toate municipiile, precum şi pe sectoarele de drum unde accesul le este interzis prin indicatoare.
Obligaţii prevăzute de lege
Conducătorii de căruţe sunt obligaţi prin lege să cunoască şi să respecte semnificaţia semnelor, indicatoarelor şi marcajelor rutiere, să conducă animalele astfel încât să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la traficul rutier, implicit aceasta presupune a nu se folosi pentru tracţiune pe drumurile publice animale care au comportamentul agresiv atunci când în apropierea lor circulă alte autovehicule. Oprirea căruţelor se va face în afara părţii carosabile, iar pe timpul opririi, animalele trebuie să fie legate, astfel încât să nu poată intra pe carosabil. Conducătorul vehiculului va avea asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul aplicată plăcuţa cu numărul de înregistrare. Legislaţia română interzice căruţaşilor să conducă în timp ce se găsesc sub influenţa băuturilor alcoolice, să circule pe timp de noapte fără dispozitiv cu lumină albă sau galbenă în faţă, roşie în spate ori cu dispozitiv cu lumină vizibilă din ambele direcţii, să părăsească vehiculul ori să doarmă în timpul mersului, să intre cu vehiculul murdar cu noroi pe drumurile modernizate, să transporte în vehicule persoane aflate în picioare. Totodată, obiectele transportate care depăşesc gabaritul căruţei trebuie să fie semnalizate ziua cu un steguleţ roşu, iar noaptea cu un dispozitiv fluorescent – reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii. „Amenda prevăzută de lege pentru încălcarea regulilor referitoare la căruţaşi este de la 4 la 6 puncte amendă (1 punct amendă = 80 lei)” precizează subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!