Sâmbătă în jurul orei 2:00, echipajele de urgenţă au anunţat un eveniment rutier grav, petrecut pe DN1, în zona Nojorid. Maşina BMW, înmatriculată în Republica Moldova, a lovit o caruta tractată de doi cai care se deplasa pe aceeași direcție, înspre Oradea. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a explicat că BMW -ul, condus de un cetățean moldovean (50 ani), din Chişinău, s-a izbit de caruta care circula nesemnalizată corespunzător.
În urma impactului, toți cei patru oameni aflaţi în căruță au suferit leziuni, unul dintre ei, un bărbat (B.L.I, de 36 de ani) din Ţigăneşti (comuna Brusturi) fiind în stare mai gravă. Celelalte persoane aflate în caruta (o femeie de 47 de ani din Dernişoara, o fetiţă de 12 ani şi căruţaşul, de 66 de ani) au scăpat cu răni uşoare. După primul ajutor medical acordat la faţa locului, victimele au fost asistate medical până la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean de la Oradea.
Se pare că şoferul BMW nu a consumat alcool şi probabil vinovat va fi dat de poliţişti căruţaşul, care nu şi-a dotat corespunzător vehiculul.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!