Dupa ce ani la rând acest important eveniment pentru lumea bibliofililor oradeni s-a desfasurat sub patronajul unor alte prestigioase institutii culturale locale, aceasta a fost prima ocazie când targul a fost derulat sub „aripa” singurei publicatii culturale bihorene.
Pasajul Vulturul Negrua fost gazda acestei întâlniri a iubitorilor cartii, arhitectura deosebita a monumentului oradean contribuind în buna masura la crearea unui spatiu adecvat pentru derularea acestui important moment din agenda Zilelor Revistei Familia. Atât locatia ultracentrala aleasa, într-un loc extrem de circulat de catre oradeni, cât mai ales faptul ca asemenea ocazii sunt, din nefericire, destul de rare pentru concitadinii nostri, au facut ca targul sa atraga destui vizitatori interesati de ofertele editurilor prezente.
Preturi promotionale
Pe lânga simpli trecatori sau iubitori ai cartii, au fost prezente numeroase personalitati culturale, invitati la manifestarile celei de-a XV-a editii a sarbatorilor „Familiei”. Editurile prezente – Paralela 45, Aula, Humanitas, Dacia, Brumar, Polirom si Calipso din Târgu Mures – au oferit publicului lansari de carte, noi aparitii si preturi promotionale.
De pe standuri, pe lânga volumele de beletristica, nu au lipsit cartile pentru copii, dar nici manualele sau culegerile din diferite domenii. Cele mai „vânate” au fost însa cartile celor mai prestigiosi autori de literatura contemporana români si straini, cu precadere cele care cu acest prilej au fost oferite la preturi promotionale, astfel încât putini au fost cei cu adevarat interesati care au plecat fara o amintire de la targ.
Laura Voicu
Citiți principiile noastre de moderare aici!