Aula Magna a Universității din Oradea a fost neîncăpătoare sâmbătă seara pentru publicul dornic de a asista la dialogul dintre Mircea Cărtărescu și Dan-Liviu Boeriu organizat de revista „Familia” și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor. Iniţial anunţat în sala de conferinţe a Muzeului Ţării Crişurilor, evenimentul s-a mutat în Aula Magna din cauza cererii mari, biletele gratuite puse la dispoziția publicului epuizându-se în timp record.

Cei doi au mai avut un dialog în urmă cu cinci ani, pe scena teatrului orădean. Întâlnirea de sâmbătă a debutat cu o întrebare „turistică”, după cum a numit-o Dan-Liviu Boeriu: cum a regăsit autorul oraşul după cinci ani? „L-am regăsit destul de uşor deşi nu este cea mai mare calitate a mea simţul de orientare, dar mai întâi l-am regăsit cu o uriaşă bucurie. Acum cinci ani am fost foarte surprins de cât de frumos este acest oraş. Mie mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase oraşe nu doar din România, ci dintre cele pe care le-am văzut de-a lungul vieţii mele. Şi cred că nu e un secret pentru nimeni faptul că astăzi este şi mai strălucitor, mai renovat, prietenos şi într-un fel mai empatic cu cei care îl vizitează. Vă invidiez că locuiţi într-un astfel de oraş şi sper să fie din ce în ce mai pus în valoare şi din ce în ce mai cunoscut”, a mărturisit Mircea Cărtărescu.

[eadvert]

Titlul dat întâlnirii de la Oradea, „Aventura literaturii”, a pornit de la faptul că „aventură” este un cuvânt nuanţat în sensurile lui şi foarte potrivit pentru ceea ce este literatura, a explicat invitatul, şi porneşte de la ideea de explorare şi de faptul că avem cu toţii nevoie de curaj, de spirit de ceretare, de înţelegere a ceea ce suntem noi înşine pentru a ne putea aventura în afara zonei noastre de confort.

„Îţi trebuie conştiinţa faptului că eşti permanent într-un fel de pericol fericit, aş spune. Pericol pentru că orice căutare presupune o aventurare în afara lumii tale, şi fericit pentru că cel care caută găseşte în cele din urmă. Orice aventură este răsplătită”, spune Cărtărescu, care consideră literatura nu doar o profesie, ci şi o artă.

„O carte adevărată te schimbă”

Autorul a făcut apoi o analogie între aventura unor copii într-o grădină necunoscută, care descoperă lucruri noi şi fascinante precum un arici, o libelulă sau o monedă veche, cu cititul cărţilor.

„Din această călătorie se întorc cu ceva ce au descoperit ei înşişi. Cu ceva preţios, cu ceva pe care nu îl vor lăsa din mână şi nu îl vor uita niciodată. La fel este şi literatura. Ne aventurăm în cărţi ca şi când am pătrunde în adâncul unor labirinturi. Ca şi cum am pătrunde, cum se zice, în vieţile altora, pentru că, spune o deviză faimoasă a unei edituri de astăzi, «ai atâtea vieţi, câte cărţi ai citit». Pentru fiecare carte citită tu, de fapt, trăieşti viaţa altcuiva, a unui personaj principal, a unor personaje secundare, într-o altă lume. Pentru că orice carte este o lume diferită. Nimeni nu te obligă să intri în ea, dar ea este acolo. Dacă vrei să intri, uşa este deschisă întotdeauna”, încheie invitatul parabola.

În cărţile bune vom descoperi de fiecare dată altceva, spune Cărtărescu, pentru că secretul cărţilor mari, al cărţilor bune, este că ele nu se citesc niciodată la fel, ci de fiecare dată citeşti de fapt altă carte.

„Literatura este singura artă în care există doi autori ai fiecărei cărţi: scriitor şi cititor. Scriitorul şi cititorul sunt la egalitate în crearea unei opere literare. Ea este un cod, în definitiv. Scriitorul pune la dispoziţia fiecărui cititor acest cod, ca şi cum ar fi un cuier sau un perete cu cârlige, pe care cititorul îşi aşează propriile haine”, explică autorul, adăugând că cititorul adaugă fiecărui tablou din carte propria sa amintire, propria sa fantezie, chiar polemicile sale, opera devenind şi a lui.

„O carte presupune forţarea cititorului de a deveni scriitor. Este miracolul literaturii”, spune Cărtărescu, subliniind că în literatură îţi trebuie curaj ca să păşeşti pentru că nu vei descoperi doar ariciul şi libelula, vei descoperi şi scorpionul. „O carte trebuie să fie un topor înfipt în creierul tău îngheţat, în creierul tău care nu mai reacţionează la frumuseţea lumii, la fantasticul lumii. Când citim o carte trebuie să ne aşteptăm şi la o rănire interioară, care ne prilejuieşte schimbarea. Dacă o carte nu te schimbă, ea nu e bună de nimic. O carte adevărată te schimbă. Literatura are întotdeauna o latură existenţială, metafizică, şi în ultimă instanţă, religioasă”.

Vocaţia de cititor

Pornind de la titlul întâlnirii, Dan-Liviu Boeriu l-a provocat pe invitat să dezvăluie publicului aventura sa literară şi momentul din viaţă în care a simţit că literatura va juca un rol important.

„Labirintul” care a dus la cariera de scriitor a început cu imaginea unei cărţi. Prima sa amintire pe când avea doar doi ani este imaginea sa în braţele mamei, cu o carte mare în faţă, o carte pentru copii ilustrată şi în versuri, apărută la editura Cartea rusă. Era în 1958, iar cartea se numea „Unchiul Stiopa, miliţianul”. Versurile i se păreau „o vorbire ciudată, un fel de a vorbi magic”. Mama îi amintea că până pe la 4-5 ani cobora în spatele blocului, şi înconjurat de copii de vârsta lui, el le spunea poezii.

De-a lungul vieţii, Mircea Cărtărescu a avut de altfel o memorie neobişnuită a versurilor şi de câte ori le auzea, le învăţa imediat pe de rost. „Rima şi ritmul provin din straturi magice ale experienţei culturale. Primele poezii în sensul adevărat al cuvântului erau descântecele, blestemele din folclorul românesc, cântece străvechi”.

După ce a învăţat să citească, nu i-a mai scăpat nimic. „Citeam compulsiv, citeam orice!” Tatăl său avea în bibliotecă zece cărţi pe care le ştie şi acum pe de rost, „ca şi când ar fi fost vechile lui jucării”. Apoi s-a mutat la biblioteca de cartier, ale cărei cărţi le-a citit în decursul a zece ani.

Înainte de a fi autor de cărţi (mărturiseşte că nu îi place cuvântul scriitor) a fost şi a rămas un mare cititor. „Eu cred că asta e vocaţia mea adevărată, nu cea de a scrie, nu cea de autor, ci cea de cititor. Mi-a plăcut întotdeauna extraordinar de mult să citesc”.

Într-o zi, venind de la lucru, mama i-a adus o cărticică, care i-a schimbat viaţa şi, mărturiseşte invitatul, i-a influenţat-o până astăzi. Era o cărticică din colecţia „Povestiri ştiinţifico-fantastice”. Aştepta apoi cu emoţie, în fiecare joi, să-şi cumpere o nouă carte din colecţie. De atunci a rămas un mare iubitor de literatură fantastică, dându-şi seama că lumea nu este numai ceea ce vezi şi ce auzi, ci este extraordinar de vastă, şi că oamenii pot imagina în cadrul ei alte lumi. „Pentru că am devenit un autor de literatură imaginativă cred că datorez totul acelei perioade”.

„Când un cititor te-a înţeles, el te şi iubeşte”

Provocat de Dan-Liviu Boeriu, Mircea Cărtărescu a reamintit momentul în care, pe aeroportul JFK din New York, a dat cu banul pentru a hotărî dacă rămâne în Statele Unite sau se întoarce în România, un moment care i-a influenţat viaţa. „Există momente din viaţa noastră când luând-o la dreapta sau luând-o la stânga, devii alt om”.

Era toamna anului 1990, avea 34 de ani, publicase deja patru cărţi „curate, adevărate”, şi călătorea în străinătate pentru prima dată datorită unei burse. A fost un şoc cultural. A fotografiat chiar şi rafturile din supermarket, convis fiind că acasă nu îl va crede nimeni când va povesti. Propunerea de a rămâne venise din partea prietenilor săi stabiliţi acolo: profesorul Vladimir Tismăneanu, poetul Andrei Codrescu, publicistul Dorin Tudoran. Apăsat de această dilemă a amânat hotărârea până a ajuns cu valizele pe aeroport. A dat cu banul şi moneda a căzut pe România. „Nu regret nicio clipă. Chiar îi mulţumesc Celui de Sus pentru că am luat această hotărâre”, spune Cărtărescu, mărturisind că de câte ori atinge pământul natal simte că îi cresc puteri.

A povestit apoi şi de sucesul său de proporţii din America Latină, unde oamenii „nu au ajuns încă la blazarea europenilor şi a americanilor”. „Când un cititor te-a înţeles, el te şi iubeşte”, spune Cărtărescu, presupunând că sud-americanii văd în cărţile sale o literatură ca a maeştrilor lor, asemănătoare cu a lui Jorge Luis Borges, a lui Gabriel García Márquez, sau a lui Mario Vargas Llosa.

„Povestirea pentru mine nu este lucrul cel mai important, şi nici să fac fraze, ci să încerc să surprind condiţia umană (…) O şcoală de literatură nu te face scriitor. Pura ta naştere şi darul care ţi se face de undeva de Sus te face scriitor”.

Evenimentul s-a încheiat cu câteva întrebări din partea publicului. Printre cărţile puse la dispoziţia celor aflaţi în Aula Magna de către Humanitas a fost şi volumul „Theodoros” apărut în 2022, o carte despre care Die Zeit scria că este „O scriitură unică la nivel mondial”, şi care povesteşte despre fiul slugilor din Ghergani care ajunge, printr-o ficţiune pseudo-istorică, împărat al Etiopiei. „Este un fel de «O mie şi una de nopţi»”, spune Cărtărescu. A fost unul dintre volumele preferate de public pentru a primi la finalul serii un autograf de la autor.