Elevii clasei a VI-a au avut parte marți de o lecție de cultură și civilizație italiană furnizată de directorul Centrului Cultural Italian din Oradea, Luigi Marzio. Timp de o oră copiii au putut intrat în lumea magică a carnavalului italian.
„Le-am vorbit copiilor despre istoricul acestei extraordinare manifestări, despre costumele clasice și măștile superbe folosite în Veneția, Viareggio sau Napoli, a spus acesta. Activitatea face parte din proiectul educativ Le feste italiane (Sărbătorile italiene), derulată pe parcursul a cinci luni”. După ce au aflat toate informațiile din prezentări PowerPoint și din filmulețe video, elevii au avut ocazia să comunice în limba italiană, exprimându-și liber ideile și părerile.
„Scopul acestei colaborări cu Centrul Cultural Italian este dezvoltarea şi creşterea interesului tinerilor pentru limba italiană, pentru tradițiile și obiceiurile italienilor, precum și ridicarea nivelului intelectual, al gradului de cultură şi descoperirea unor curiozități legate de sărbătorile italiene”, a declarat prof. Carmen Ungur-Brehoi, coordonatoarea proiectului.
A urmat realizarea unor măști de către elevi, care rămân expuse la Centrul Cultural Italian, precum și la Liceul Don Orione. Acțiunea Il Carnevale este a patra din acest proiect, cele anterioare marcând Crăciunul în Italia, Il presepio (Scena ieslei) și La Befana.
Elevii orădeni urmează să afle și alte lucruri interesante în lunile martie, aprilie și mai despre celebrarea Paștelui, aniversarea Zilei Eliberării și a Zilei Muncii. „Ne propunem un exercițiu atât în italiană, cât și în limba engleză, alături de prof. Violeta Roman și o analiză comparată a acestor sărbători la români, italieni și englezi”, a mai spus prof. Carmen Ungur-Brehoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!