Oradea este pe harta transplantului mondial, doctorița Carmen Pantiș, coordonator județean pe probleme de transplant în Bihor fiind prezentă între 4 – 8 decembrie 2019, la invitația profesorului Jiefu Huang (președintele China Organ Transplantation Development Foundation) și a președintelui DTI Institute Barcelona, profesorul Marti Manyalich, la două evenimente care au reunit elita transpantului mondial, în localitatea Kunming, provincia Yunan din China.
La primul, 58 de țări
Primul eveniment științific a fost “The 1st Belt and Road International Workshop on Leadership, Management, Quality and Innovation in organ procurement”. În acest workshop au participat 98 de experți internaționali din 58 țări printre care: China, Spania, USA, Brazilia, Iordania, Africa de Sud, Maroc, Tunisia, Austria, UK, România, Croația, Elveția, Belgia, etc. Probemele discutate au fost legate de cele mai inovative metode de a dezvolta medicina de transplant în toate regiunile lumii.
În urma acestei întâlniri au fost decise 19 recomandări în leadership, management, calitate și inovație în donarea de organe, recomandări care vor fi publicate în ghiduri și protocoale internaționale în medicina de transplant.
Întoarsă din China, doctorița Pantiș a transmis că la eveniment a remarcat ospitalitatea colegilor din China, modestia și profesionalismul de excepție, rapiditatea cu care aceștia au implementat în China modelul spaniol și cel american de organizare a donării de organe, țesuturi și celule, într-un cadru perfect legal.
La acest eveniment de talie mondială au fost prezenți chirurgi de transplant, nefrologi, medici anesteziști, intensiviști, bioingineri, manageri de spital, coordonatori de transplant din Asia, Europa, Africa, America de Nord, America de Sud Australia și Noua Zeelandă.
Emoționant și impresionant a fost prezența remarcabilă a profesorului dr Francis Delmonico, chirurg de transplant din Boston, un mare prieten al României, care a reprezentat Organizația Mondială a Sănătății și care, împreună cu doamna profesor Nancy Ascher președintă TTS (Societatea Mondială de Transplant), au participat la deschiderea “The 4th China International Organ Donation Conference (cea de-a 4 a Conferință Internațională de Donare Organe)”.
La deschiderea conferinței științifice a fost prezentă doamna viceguvernator a provinciei Yunan care a subliniat importanța donării de organe că singura posibilitate de a salva sau ameliora viața pacienților de pe listele de transplant, Episcopul Marcelo Sanchez Sorondo ca reprezentat al Academiei Științifice Pontificale de la Vatican care a adus un mesaj tulburător depre valoarea inestimabilă a sănătății și a vieții, profesorul Li Li managerul Spitalului nr 1 din Kunming profesorul Jiefu Huang președintele Fundației naționale de donare organe și transplant din China, profesorul Marți Manyalich de la DTI Barcelona omul de aur în formarea a peste 15000 coordonatori de transplant prin cursurile TPM promovate de Universitatea de Medicină din Barcelona. S-a insistat mult pe prezentarea unor modele de succes din Spania, USA, Brazilia, Iran, modele strategice care necesită adaptarea la realitățile socio culturale ale fiecărei țări. Calitatea speakeri, prestanța și notorietatea acestora au dat acestei conferințe un succes deosebit.
În anul 2018 România a avut doar 3,3 donatori la un milion de locuitori situându-se peultimul loc din Europa. Spania este lider mondial având un număr de 48,3 donatori la un milion de locuitori. O altă posibilitate de a crește numărul de donatori în România ar fi introducerea Programului DCD (donare după oprirea inimii) program care funcționează cu succes atât în China cât și în alte țări din UE, Spania, Belgia, Olanda, dar și în Australia, etc. Foarte multe dintre prezentările pe care le-am văzut au accentuat importanța terapiei intensive și rolul medicului anestezist.
În toate țările lumii se face maximum pentru a salva viața pacientului critic dar în momentul în care acesta nu mai poate fi salvat și are tablou clinic de moarte cerebrală, declararea morții cerebrale și discuția cu famillia sunt oblligatorii. Există două tipuri de consimțământ, acordul informat(se discută cu faamilia) și acordul prezumat (se presupune că ești de acord cu donarea dacă numele tău nu apare scris în RNT al celor care nu doresc să fie postmortem donatori de organe și țesuturi.
Dincolo de orice dubiu moartea cerebrală este finalul vieții biologice. Ființa umană se raportează la realitate în mod indirect prin intermediul culturii al lumii simbolurilor. Omul este cel mai mare eveniment biologic din Univers. Și totuși,realitatea morții îi coplesest pe toți oamenii și tot universul suferă aceleași damnate consecințe. În fapt aceasta este condiția umană; toți oamenii suntem condamnați la o reîntoarcere în țărînă suntem incapabili să deturnăm traseul corpurilor noastre de la ciclicitatea morții și a putrezirii. “Căci țărînă ești și în țărînă te vei întoarce” (Geneza 3:19c).
Multumim mult tuturor familiilor de bihoreni care au fost de acord cu donarea de organe,tesuturi si celule in anul 2019.Da pentru Viata !
Trimite articolul
XNimic ieșit din comun, a fost într-un schimb de experiență.