Temperaturile mici au adus, într-un final, şi zăpada. Şi a venit multă, dintr-o dată. Ninsoarea a început să cadă peste Oradea de vineri, la amiază şi s-a oprit abia duminică. Jurnal bihorean si Bihon a discutat cu taximetriştii orădeni, întrebându-i dacă sunt mulţumiţi de felul în care se mişcă municipalitatea. Desigur, prin firma responsabilă de deszăpezire – RER Ecologic Service. Vineri seara, în jurul orei 21, un taximetrist ni se plângea de faptul că, deşi lucra non-stop de câteva ceasuri bune, nu a văzut nicio maşină RER pe străzi! Contactat de Jb, directorul de producţie al RER, Ionel Ban, s-a arătat contrariat de spusele taximetristului, declarându-ne că vineri, până la ora 18, s-a împrăştiat material antiderapant. Iar după ora 19, ne spunea Ban, au intrat în funcţie şi plugurile.
Sâmbătă seara, un alt taximetrist se arăta nemulţumit de felul în care se acţionează. „Abia azi-noapte, pe la 12 – 1, i-am văzut acţionând prin oraş. Şi credeţi-mă, am lucrat non-stop!”, ni s-a confesat omul.
Duminica, pe bulevardele municipiului se circula relativ bine, chiar dacă drumul era cât de cât „negru” doar pe anumite porţiuni ale carosabilului. Însă pe străzile adiacente şi mai ales pe cele dintre blocuri zăpada fusese bătătorită doar de roţile maşinilor.
Câte trei pluguri pentru 30 cm de omăt
În Oradea a nins mai puţin decât în alte oraşe. Însă plugurile RER n-au răzbit singure, ci doar cuplate câte 3-4.
Atât edilii Oradiei cât şi RER Ecologic Service au dat asigurări că a fost mobilizat, non-stop, întreg parcul de pluguri. Însă ritmul deszăpezirilor a fost redus fiindcă au trebuit cuplate câte trei pluguri, unul după altul, pe câte o singură arteră. Iar întretimp, restul străzilor au trebuit să aştepte.
„Avem 16 pluguri, dar în medie s-a acţionat non-stop cu 12 pluguri fiindcă pe ger mai apar probleme tehnice. Am avut două baterii de câte trei pluguri, iar pe una din baterii a fost dealtfel, şase ore, şi primarul Ilie Bolojan”, ne-a informat, din start, Ionel Ban, director de producţie la RER Ecologic Service.
Ca atare, l-am întrebat dacă ar fi cuplat şi mai multe pluguri într-o «baterie» în caz că la Oradea ar fi ajuns zăpada la 50 de centimetri, ca în Timişoara, sau la un metru grosime, ca în sud-estul ţării.
„Nu e vorba că nu are putere destulă un plug, ci de faptul că a viscolit cu vânt dinspre sector nordic, îndeosebi pe Calea Aradului şi pe Borşului. S-au format troieni de 50 – 60 de centimetri şi a trebuit să cuplăm plugurile pentru a elibera minim două-trei benzi. Pe arterele principale am trecut şi de 18 ori”, ne-a răspuns Ionel Ban.
Remorcile mai aşteaptă
Pe de altă parte, i-am transmis responsabilului RER Ecologic o altă nedumerire a multor orădeni. Şi anume de ce RER nu şi-a mobilizat şi parcul de remorci, pe lângă bulodozerele care mutau zăpada din intersecţii spre maşinile parcate.
„Se pune accent pe fludizarea traficului şi eliberarea intersecțiilor. A rămas zăpadă bătătorită, îngheţată lângă sensurile giratorii. Dacă am acţiona cu remorci s-ar bloca circulaţia”, a considerat Ionel Ban, asigurându-ne că luni se va începe evacuarea zăpezii dacă nu va mai ninge.
Totodată, interlocutorul nostru ne-a explicat şi unde au acţionat echipele de deszăpezire manuală.
„Noi curăţăm manual poduri, podeţe, staţii de autobuz şi tramvai, unele intersecţii, trotuarele de lângă Primărie şi din zona centrală. Duminică am interevnit manual în parcările de pe Independenţei, Tudor Vladimirescu şi de lângă Poliţia Rutieră iar în nopatea de duminică spre luni urmează şi parcarea din zona Biserica cu Lună – Pasajul Vulturul Negru. Mai intervenim şi pe trotuarele care nu au gazdă. Dar, ca regulă generală, trotarele din faţa locuinţelor sau firmelor trebuie curăţate de gazde”, a încheiat informarea Ionel Ban.
Calin Corpas, Cristi Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!