Cardul de energie, în valoare de 1.400 de lei, acordat de stat, poate fi utilizat până la 31 martie 2024.
„Astfel, în baza cardului de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal, a actului de identitate al beneficiarului de sprijin şi a facturilor emise de ocoalele silvice din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, persoanele fizice pot solicita compensarea sumelor aferente lemnului pentru foc care urmează a fi livrat de ocoalele silvice, în limita sumelor disponibile. Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 166/2022, Guvernul României a aprobat unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile”, se arată într-un comunicat de presă al Romsilva, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, în anul 2023, direcțiile silvice din cadrul Romsilva au valorificat masă lemnoasă fasonată, prin vânzare directă, în principal lemn de foc, către populaţie şi alţi beneficiari, conform reglementărilor legale, în volum de 2,14 milioane de metri cubi.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!