„Venim în mai multe zone din mediul rural pentru a transmite informaţii despre noul PNDR pentru că am constatat că de multe ori informaţia nu ajunge acolo unde ar trebui să ajungă adică la beneficiar. Avem un program de dezvoltare rurală care s-a deschis aproape în totalitate, sunt zece măsuri active în prezent cu o sumă numai pentru anul 2015 de aproape 900 milioane de euro. Suma totală care poate fi accesată de fermieri până în 2020 este de 9,5 miliarde de euro, sumă similară cu cea din 2007-2013. Cresc însă plăţile directe, acolo unde am introdus şi sprijinul cuplat pentru anumite sectoare deficitare. Noi am venit să spunem fermierilor că pot să aplice din acest moment, că am schimbat condiţiile, că am simplificat aceste condiţii de accesare a fondurilor europene că nu îi mai încărcăm cu proceduri de achiziţie publice ci avem o listă cu preţuri de referinţă, că primim în mod continuu proiecte nu ca până acum două luni de zile după care aşteptau un an să se facă evaluare. Încercăm să venim cu evaluarea după fiecare lună în care se primesc proiecte, deci condiţii mult simplificate astfel încât să ne atingem obiectivele pe care le avem”, a precizat ministrul Constantin.
În cursul zilei de ieri ministrul a susţinut două conferinţe de informare, una la Tinca şi una la Borş şi patru vizite de lucru la proiecte finanţate prin PNDR 2007-2013 care reprezintă exemple de bună practică.
Prima vizită pe agenda ministrului agriculturii în judeţul Bihor a fost în localitatea Tulca la un proiect finanţat prin Măsura 123 – construire silozuri pentru cereale, clădiri administrative, anexe şi şopron. Beneficiarul proiectului care a primit finanţare prin PNDR în valoare de 3.926.135 euro, Robert Erdei, lucrează în arendă 2.000 de hectare de teren arabil, capacitatea de depozitare a celor 8 silozuri construite cu fonduri europene fiind de 20.000 de tone.
Peste 300 de fermieri l-au aşteptat pe ministrul Constantin la Tinca unde acestuia i-a fost prezentat GAL Euro Crişana.
Asociaţia GAL Euro-Crişana reprezintă un parteneriat public-privat constituit ca urmare a asocierii unui număr de opt comune din zonă: Avram Iancu, Batăr, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Mădăras, Olcea, Tinca şi Tulca.
Întâmpinat cu ceteraşi şi cu tradiţionala pâine şi sare, ministru s-a arătat impresionat de primire. „Mi-am dat seama de la intrare şi mi s-a confirmat în interior că sunt într-o zonă plină de folclor, plină de istorie, plină de tradiţie. Este o primire deosebită deoarece am mers zile trecute în alte judeţe din ţară apropiate de Bihor şi peste tot am avut parte de primire cu pălincă. Astăzi la Tinca vă mulţumesc că m-aţi primit şi altfel, m-aţi primit cu apa din această zonă”, a spus Daniel Constantin.
Acesta le-a prezentat apoi fermierilor prezenţi în număr mare noile măsuri din PNDR şi noile direcţii ale agriculturii.
„Strategia pe care o avem aprobată în agricultură până în 2020 merge pe două direcţii: pe de o parte creşterea producţiei ca să asigurăm consumul la nivel naţional şi pe de altă parte să ne consolidăm poziţia de exportator de produse agroalimentare, iar pe de altă parte de a integra producţia, de a trece la un alt nivel de organizare în agricultură, de a crea grupuri de producători, cooperative agricole astfel încât să avem venituri mai mari pentru fermieri şi să exportăm în cele din urmă produse procesate”, a precizat ministrul Constantin.
Întrebări şi răspunsuri
Ministrul a răspuns apoi numeroaselor întrebări venite din partea fermierilor. Printre problemele ridicate de fermieri s-au numărat cele legate de vânzarea terenurilor, urgentarea creditării animalelor de carne, a condiţiilor artificiale, stoparea la sursă a celor 5% pentru sănătate, cadastrare şi drumurile agricole. O altă problemă ridicată a fost cea legată de localitarea exactă a terenurilor, lucru foarte greu de realizat, fapt pentru care mulţi potenţiali beneficiari ai fondurilor pierd finanţarea.
Un alt proiect vizitat joi de ministrul agriculturii a fost cel din localitatea Nojorid de extindere a fabricii de procesare de carne Andromi.
Ultima gazdă de ieri a campaniei PNDR din Bihor a fost primarul Borşului, Batori Geza. Prin Măsura 322- Renovarea şi dezvoltarea satelor în comuna Borş s-a realizat proiectul integrat „Îmbunătăţirea sistemului de alimentare cu apă în Sântion; canalizare menajeră în Sântion; modernizarea şi reabilitarea străzilor în Sântion; construirea unui centru de bătrâni în Santăul Mare”. Valoarea totală a proiectului este de 3.871.924 euro, valoarea totală eligibilă este de 2.499.703 euro. Acest proiect s-a bucurat de o valoare considerabilă a cofinanţării. Sistemul de canalizare prezentat prin vacumare este aproape singular în România.
Ministrul a răspuns apoi întrebărilor celor peste 200 de fermieri care-l aşteptau la Căminul cultural din Borş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!