Caravana „Vreau să fiu antreprenor” a poposit din nou în urbea de pe Crișul Repede, alegându-și drept locație Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea.
Astfel, miercuri, 8 noiembrie, în sala de festivități a Colegiului s-a desfășurat conferința sugestiv intitulată „Povești de scos antreprenorul din tine”.
Prezentă la eveniment, Lavinia-Ioana Antone (Project Manager – „Vreau să fiu antreprenor”) ne-a declarat că „aceaste conferințe au scopul de a aduce mentalitatea antreprenorială mai aproape de liceeni, de tineri în general, pentru ca aceștia să cunoască ce înseamnă cu adevarat să fii un antreprenor – cu eșecuri și bucurii.
Proiectul, desfășurat sub forma unei caravane naționale de antreprenoriat, își propune să gasească în țară tineri gata să acționeze și să pună bazele unor comunități locale care să sprijine liceenii și studenții să își înceapă propriile business-uri.
Prin aceste conferințe încercăm să ne dăm seama ce știu tinerii despre antreprenoriat, iar prin ceea ce facem încercăm să le dăm curaj să acționeze”.
Antreprenoriat pe tavă
Așa cum sugerează și titlul evenimentului de la Oradea – „Povești de scos antreprenorul din tine” – pentru cei prezenți organizatorii conferinței le-au pregătit două povești inspiraționale despre ce să facă și ce să nu facă atunci când le-ar veni ideea de a se apuca de antreprenoriat.
Mai exact le-au pus „pe tavă” informații de la firul ierbii despre cum să își înceapă un business, totul desfășurându-se într-un cadru de discuție relaxat în care cei cu adevărat interesați de subiect să poată pune orice întrebare legată de antreprenoriat.
Iar cei care le-au împărtășit din secretele lor și le-au răspuns la întrebări liceenilor prezenți au fost doi antreprenori de meserie: Vlad Sarca – Fondator Me Jobs și Luminița Popa – Fondator Corporactive.
Manifestarea s-a încheiat cu o sesiune de pitch-uri, unde tinerii eminescieni au învăţat cât de important este să menţionezi în doar două minute cine eşti, ce idee ai, precum și ce nevoi rezolvă ideea ta, de ce e importantă aceasta pentru tine, care e soluţia concretă pe care o propui, precum și ce rezultate concrete te aştepţi să aibă.
La final cei care au avut „curajul” să își expună ideile antreprenoriale au fost răsplătiți cu premii constând în cărți de specialitate, precum și cu aprecierile antreprenorilor prezenți.
Evenimentul a beneficiat de suportul oferit de conducerea Colegiul Național „Mihai Eminescu” și de cel al unui grup de elevi eminescieni inimoși, coordonați de Sebastian Curilă (în calitatea sa de Ambasador – Vrei Să Fii Antreprenor).
Conferințele „Vreau să fiu antreprenor” sunt un proiect al Fundației Romanian Business Leaders – un ONG ce a luat naștere în iulie 2011 și al cărui obiectiv declarat este de a dezvoltea o platformă de acțiune și implicare social pentru lideri din mediul privat, scopul final fiind acela ca România să devină o țară mai bună pentru business-ul responsabil și, în felul acesta,pentru toți românii.
Caravana națională de antreprenoriat a celor de la Romanian Business Leaders își continuă periplul prin țară – următoarele destinații fiind Bistrița, Cluj-Napoca, Piatra Neamț și Călărași.
Daniel Topală
Citiți principiile noastre de moderare aici!