O caravană care ar fi vrut „să ofere” timp de nouă zile consultaţii şi ochelari la sediul unui partid a fost scoasă afară de inspectorii sanitari.
Asociaţia opticienilor şi optometriştilor Ardealul din Oradea a anunţat Sanepidul că o nouă caravană ce poate face rău oamenilor îşi desfăşoară ilegal activitatea în sediul unui partid din Parcul Traian. „Vă înştiinţăm că potrivit Legii nr.176/2000, ochelarii de vedere sunt considerați dispozitive medicale, vânzarea acestora fiind strict reglementată, neputând face, sub nici o formă, obiectul comerțului ambulant”, se precizează în reclamaţia opticienilor şi optometriştilor noştri. O căutare pe Google a indicat faptul că firma în discuţie se lipeşte de câte un partid politic în timpul campaniilor electorale. Şeful partidului unde s-au stabilit cei cu caravana a declarat pentru JB că nu le va permite nicio activitate dacă află că sunt în ilegalitate.
Inspectori de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor au mers şi au verificat firma la locaţia indicată şi au dat avertisment, ca prim pas, urmând să dea amendă de 40.000 lei, dacă firma nu ar fi părăsit locul respectiv. Şi asta pentru că, potrivit normativelor, nu aveau voie să desfăşoare o astfel de activitate în spaţiu neautorizat.
În circa o oră, reprezentanţii firmei au şi părăsit sediul, luând cu ei şi afişul de pe uşă, probabil pentru că nu au vrut să plătească amenda anunţată ca o a doua sancţiune şi poate încă una pentru comerţ ambulant cu ochelari. „Cu titlu enumerativ însă nu limitativ, indicăm entități precum Optica Milano, Vision Optic, Optica Rossi, Legend Optic care acționează în domeniul opticii medicale fără ca persoanele care le reprezintă să deţină diplome de calificare, certificate ALP, acte și rețete parafate”, au mai sesizat negru pe alb la DSP Bihor reprezentanţii opticienilor şi optometriştilor de la noi, în speranţa că niciuna dintre acestea nu vor mai călca prin Bihor.
Precedent sănătos pentru Bihor: o nouă caravană a unei firme din Bucureşti care promitea consult şi ochelari, fără medic oftalmolog, sub formă de comerţ ambulant şi în spaţiu neautorizat, a fost pusă să-şi ia tălpăşiţa marţi dimineaţă.
Au vrut nouă zile
Luni, o nouă caravană a poposit în mijlocul urbei, de data aceasta la un partid politic. Locaţia nu prea are importanţă decât în măsura faptului că aceste caravane nu sunt organizate în spaţii speciale, ci direct în instituţii publice şi private, „la geamantan”. Două domnişoare ofereau serviciile „pentru ochi”, îmbrăcate în halate albe. Una dintre ele părea pentru pacienţi a fi asistentă, cealaltă – doctoriţă, după cum ne-au spus nişte pensionare. La întrebarea JB, „asistenta” a declarat că doamna colegă nu e medic ci „inginer optometrist”. Un domn ce a declarat că ar fi reprezentantul firmei, a declinat solicitarea JB de a oferi explicaţii bihorenilor pentru mai târziu, dar până la închiderea ediţiei, bărbatul nu a contactat JB.
Reprezentanţii opticieni şi optometrişti ai Asociaţiei Ardealull au depus marţi la prima oră la Direcţia de Sănătate Publică Bihor o sesizare prin care au avertizat că legea nu permite vânzarea de ochelari sub formă de comerţ ambulant şi nici în spaţii neautorizate.
Specialiştii bihoreni în optică şi optometrie au înştiinţat DSP despre „această situaţie” şi au avertizat că, în general, după astfel de consultaţii, pacienţii sunt amăgiţi, li se vând ochelari fără a-i proba, fiind atraşi cu o ofertă financiară pentru realizarea ochelarilor în rate (în realitate la plata avansului li se încasează de două-trei sau chiar cinci ori preţul ochelarului) şi expedierea lor prin poştă, fără a se emite în schimb documente fiscale sau certificate de garanţie valabile şi implicit fără posibilitatea de returnare a ochelarilor în cazul în care aceştia nu sunt bine realizaţi sau deterioraţi în urma transportului. Pacienţii sunt astfel induşi în eroare şi privaţi de un consult de specialitate, ajungându-se la următorul fenomen sub pretextul „Nu vedeți, aveţi nevoie de ochelari”, se ascund de multe ori la pacienţi vârstnici boli grave, glaucom sau degenerescenţă maculară, dezlipire de retină, cataractă sau chiar tumori oculare, alte boli generale precum diabetul zaharat, hipertensiune arterială, etc”.
Bolojan nu vede?
Dincolo de faptul că sunt convinşi că oamenii cu caravanele, despre care spun că nu sunt specialişti nu fac bine oamenilor, reprezentanţii opticienilor şi optometriştilor bihoreni zic că aceste firme de te miri unde din ţară eludează taxele locale şi duc banii în alte oraşe.
La Oradea sunt vreo 25 de optici medicale şi acestea cotizează cel puţin 125.000 lei în fiecare lună în contul Primăriei Oradea, prin trezorerie. Prin urmare, opticienii şi optometriştii spun că este deloc normal şi legal ca astfel de firme să fie scutite de plata taxelor. Ai noştri explică prin faptul că în primul rând consultaţiile de la caravane cică sunt gratuite, dar nu sunt făcute de medic oftalmolog şi nu în condiţii optime, apoi preţul ochelarilor, care s-ar achita la caravane şi în două rate, nu ar fi deloc mai mic decât în opticile orădene şi bihorene, ba dimpotrivă, în unele cazuri, oamenii ar plăti la astfel de caravane şi de cinci ori mai mult.
De reţinut că astfel de caravane apar de regulă în timpul unor campanii electorale sau în numele Ministerului Sănătăţii.
Dacă politicienii pot fi păcăliţi uşor de reprezentanţii unor astfel de caravane (o simplă căutare pe Google a indicat că firma în discuţie a fost în mai multe caravane cu diferite partide politice), inspectorii sanitari bihoreni subliniază că toate campaniile derulate la nivel naţional şi local, prin Ministerul Sănătăţii şi DSP sunt anunţate prin DSP Bihor şi pot fi verificate la orice oră.
Şeful partidului politic a declarat de dimineaţă pentru JB că nu îi va găzdui în sediu dacă află că nu sunt în legalitate.
DSP i-a fugărit
Imediat după primirea sesizării, doi inspectori DSP s-au şi deplasat la locul indicat şi au controlat şi actele firmei din Bucureşti. La finalul controlului, inspectorii au dat un avertisment, anunţând reprezentanţii firmei că dacă nu pleacă, vor primi amendă de 40.000 lei numai pentru că desfăşoară o astfel de activitate în spaţiu neautorizat conform legislaţiei.
Dr. Rahotă a declarat că reprezentantul firmei ar fi spus că nu ştia de această reglementare şi că va încerca să găsească altă locaţie. Astfel că cei implicaţi în caravană s-au împachetat şi au plecat, luând şi afişul de pe uşă prin care îşi făceau reclamă.
În jur de ora 13:00, două pensionare au intrat în locaţia cu pricina şi au aflat că nu mai e nicio caravană fiindcă „a fost control de la Sanepid şi au plecat”. Pensionarele s-au bucurat că nu au venit la prima oră şi au recunoscut, că, de fapt, tot mai sigur e la medic, chiar dacă plăteşti consultaţia (deşi multe optici medicale de la noi oferă consultaţii gratuite de către medici oftalmologi).
Rămâne de văzut dacă firma în cauză mai stă la Oradea sau a şi plecat dând de ştire şi altor doritori că în Bihor nu mai pot amăgi oamenii cu vânzare de ochelari la geamantan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!