Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea împreună cu doctorii unităţii plus inspectorii sanitari ar putea declara carantină la secţia de boli infecto-contagioase a spitalului. „Având în vedere contextul actual creat în urma celor 16 contacţi de ieri care s-au prezentat pentru consult la spital, am considerat indicat să facem toate demersurile necesare şi să cerem acordul Inspecţiei Sanitare de Stat pentru a declara starea de carantină a celor două secţii de boli infecto-contagioase situate pe str. Tribunalului nr. 8”, a informat managerul Dacian Foncea.
Fără vizite
El a explicat că declararea stării de carantină înseamnă luarea unor măsuri speciale pentru bolnavii internaţi, pentru izolarea lor, dar şi pentru ca nu cumva virusul să atingă aparţinătorii. Astfel, managerul a informat că în perioada de carantină, accesul la bolnavii suspicionaţi de gripa nouă va fi complet interzis aparţinătorilor, ca să nu se îmbolnăvească şi ei şi să dea mai departe virusul A/H1N1. Acces complet interzis va fi şi la bolnavii cu probleme respiratorii. La bolnavii internaţi în celelalte secţii de infecţioase, orarul de vizită va fi doar de o oră pe zi, aparţinătorii putând să intre în saloanele rudelor doar însoţiţi de personal din spital. „Am pregătit aceste măsuri pentru a elimina riscul potenţial ca virusul să fie contractat de aparţinători şi dus dincolo de gardul spitalului”, a subliniat managerul Foncea.
Stoc de Tamiflu
În planul de măsuri urgente, pentru situaţii excepţionale, aşa cum e cea actuală, managerul şi doctorii de la TBC au aprovizionat unitatea cu antivirale, de la Nurofen, soluţii perfuzabile şi chiar Tamiflu. Mai mult, managerul a explicat că procedurile în caz de confirmare a cazurilor de gripă nouă se transferă la centrul regional din Cluj. Dar managerul Foncea şi-a luat măsuri de prevenire şi mai delicate. Astfel, pentru cazul în care clinica din Cluj nu ar mai avea locuri disponibille pentru alte cazuri noi confirmate de gripă nouă, bolnavii cu această maladie pot fi trataţi aici, la secţia de boli infecţioase. Managerul a explicat că „are linie liberă” către producătorii şi distribuitorii de antivirale, pentru a putea solicita şi deţine antivirale în numărul impus de situaţie.
Dezinfectări mai dese
Personalul a fost instruit, dar şi dotat cu măşti speciale, numite HEPA, care pot proteja cadrele ce intră în contact cu bolnavii. Potrivit dr. Iulian Zaporojan, purtătorul de cuvânt al Spitalului TBC, aceste măşti pentru faţă destinate angajaţii care tratează direct pacienţii cu gripa nouă opresc în proporţie de aproape 100% viruşii şi bacteriile. Asistenta de epidemiologie a spitalului şi-a mutat complet biroul de pe str. Izvorului pe str. Tribunalului, la secţia de Infecţioase, la fel şi dezinfectorul, iar dezinfectarea spaţiilor din secţiile de infecţioase cu bolnavi suspecţi se face mult mai des. „Prefigurăm ca azi de la ora 13:00 să declarăm starea de carantină în spital. Discuţiile pe această temă cu inspectorii de la Inspecţia de Stat sunt avansate”, a spus managerul.
Telefoane de urgenţă
Reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu, dr. Marius Pârcioagă, a transmis un comunicat de presă prin care atenţionează locuitorii judeţului Bihor ca „în caz de semne de boală precum: febră, secreţii nazale, dureri de cap, tuse, dureri în gât, să anunţe telefonic în cel mai scurt timp posibil medicul de familie şi să se izoleze la domiciliu pentru a evita agravarea propriei boli respiratorii dar şi pentru prevenirea răspândirii bolilor respiratorii (inclusiv gripa) în cadrul comunităţii. Persoanele care după întoarcerea din străinătate prezintă semnele de boală menţionate trebuie să se prezinte de urgenţă la secţia de boli infecţioase situată pe str.Tribunalului nr.8 în Municipiul Oradea”.
Mai mult, bihorenii sunt rugaţi ca pe timp de weekend, dacă prezintă simptomele de mai sus şi nu pot să îşi contacteze medicul de familie, să nu aştepte începerea săptămânii de lucru fiindcă orice zi de întârziere este împotriva lor. Simptomele de mai sus sunt identice şi pentru gripa nouă, şi pentru gripa sezonieră şi pentru viroze severe, motiv pentru care dr. Pârcioagă recomandă oamenilor ce nu pot apela în weekend sau seara la medicii lor de familie să sune la telefonul de urgenţă 112 sau direct la camera de gardă de la secţia de infecţioase. Perioada de supraveghere epidemiologică pentru cazuri şi contacţi este de 7 zile care începe de la sosirea în ţară pentru cazurile confirmate şi de 7 zile de la momentul contactului cu persoana bolnavă (pentru contacţi). După această perioadă de supraveghere epidemiologică riscul de îmbolnăvire prin gripa nouă (AH1N1) devine absent.
Direct la spital
Managerul Foncea a detaliat că în timpul săptămânii, de dimineaţa până seara, telefoanele de contact sunt cele prin centrală: 0359.807870 şi 0359.807871. În weekend, oamenii cu simptome de gripă nouă sunt rugaţi să sune la camera de gardă, la telefon: 0359.807874, a subliniat Foncea, care spune că în caz că la camera de gardă nu răspunde nimeni, e posibil ca medicul să ajute la o urgenţă, dar apelantul trebuie să revină şi să insiste cu telefonul.
Amintim că vinerea trecută, a fost confirmat primul caz de gripă nouă din Bihor, la o femeie sosită din Egipt. Miercuri, soţul ei a fost declarat ca al doilea caz de gripă nouă din Bihor, alţi 16 colegi de-ai lui prezentându-se la spital. Joi, un alt coleg de serviciu al bărbatului cu gripa nouă a venit la spital şi a fost internat pentru o zi pentru a i se preleva probe.
Otilia Sandor
Primul caz de A/H1N1 din Bihor
Al doilea caz de gripă porcină din Bihor a fost confirmat
Citiți principiile noastre de moderare aici!