Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor ne-a comunicat că mai mulți șoferi implicați în accidentul de joi dimineață, de pe centura Oradea, au fost sancționați. Mai mult, deși administratorul drumului ne-a declarat că nu a fost nevoie să intervină pentru că nu era polei pe șosea, acesta a fost sancționat de polițiști cu amendă, pentru că nu a împrăștiat material antiderapant.
„În cursul acestei dimineți, în intervalul orar 06.45 – 07.30, pe pasajul rutier de pe strada Ogorului, peste Calea Aradului, s-a produs o serie de evenimente rutiere fără victime, cauzate de neadaptarea vitezei de conducere la condițiile de carosabil acoperit cu polei, în care au fost implicate, în total, 12 autoturisme. Polițiștii rutieri s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au luat măsuri pentru a dirija traficul și a semnala prezența poleiului pe carosabil. Totodată, a fost anunțat de îndată administratorul drumului, în vederea luării de măsuri, pentru asigurarea viabilității părții carosabile. Unele dintre evenimentele rutiere au fost soluționate pe cale amiabilă de conducătorii auto, iar alții s-au prezentat la sediul Serviciului Rutier, în vederea soluționării”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
[eadvert]
O șoferiță implicată în carambol s-a plâns de modul în care a fost tratată de polișiștii de la Rutieră, a spus că a fost amendată pe nedrept și dată afară din sediul Poliției. Andreea Creț susține și că polițiștii i-ar fi reproșat că este vinovată de accidentarea unor mașini implicate în carambol, după ce radiatorul mașinii pe care Creț o conducea s-ar fi spart și lichidul din interior s-ar fi scurs pe carosabil, ceea ce a făcut ca șoferii care veneau din spate să piardă controlul și să intre în parapet. Cei de la IPJ Bihor susțin însă altceva.
„Conducătoarea auto la care faceți referire s-a prezentat la sediul Poliției Rutiere, însoțită de soțul acesteia și pentru că și-au manifestat, în mod zgomotos și repetat nemulțumirea pentru sancțiunea contravențională aplicată pentru neadaptarea viteza de deplasare la carosabilul acoperit cu polei, bărbatul a fost rugat să părăsească sediul. În urma evenimentelor rutiere, polițiștii Biroului Rutier Oradea au luat mai multe măsuri contravenționale. Astfel, s-au dispus măsuri de sancționare contravențională a administratorului drumului public, cu amendă în valoare de 3.045 de lei, pentru că nu a intervenit în timp util și, totodată, a fost dispusă sancționarea conducătorilor auto care nu au adaptat viteza de deplasare la carosabilul acoperit cu polei, cu amendă în valoare de 870 de lei, fiecare”, a declarat comisar șef Alina Fărcuța.
Trimite articolul
XPolitia da amenda pentru ca nu a adaptat viteza la conditiile de drum, adica la polei, iar Primaria spune ca nu a fost polei; cine minte?
-
Drumul aparține de CNAIR și nu de Primărie.