Spre deosebire de alte situatii, CJ nu a asteptat solutii de la Bucuresti, ci a dorit sa devina parte activa în acest proiect.
„În urma demersurilor facute la Ministerul Economiei si Comertului, am aflat ca putem face demersuri pentru identificarea unor investitori interesati de activitatea de distributie a gazelor, spune vicepresedintele Stefan Seremi. Cu cât mai multi participanti la licitatie, cu atât mai bine. Daca la orase gasim mai usor distribuitori, la sate vin firmele mai greu, deoarece activitatea nu e considerata rentabila. De aceea ne-am gândit sa facem concesionare pe tronsoane”.
Gaz pe teava
Estul si sud-est-ul judetului se vor încalzi cu gaz. Transgaz Medias a inclus în programul sau de dezvoltare si modernizare conducta de transport pentru alimentarea cu gaze naturale pe directiile Palota – Alesd – Magesti – Vadu Crisului si Madaras – Stei – Lunca (functionala din trimestrul III al anului 2007, potrivit lui Seremi) si tronsonul Madaras – Stei – Lunca (finalizata pâna la finele lui 2006). Valoarea totala a proiectului este de 23,8 milioane de euro.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!