Acestea sunt principalele noutăți ale Aquaparkului Nymphaea, potrivit informaţiilor furnizate de către Liviu Andrica, directorul general al ADP Oradea. Aquaparkul va funcţiona la capacitate maximă începând cu data de 28 aprilie 2018. Asta înseamnă că vizitatorii se vor putea bucura atât de zona interioară, cu opt bazine şi patru tobogane, cât şi de zona exterioară, cu şapte bazine şi şase tobogane.
„Am mai montat încă o casă la intrare pentru cei care îşi cumpără bilete online sau anticipat. Acum avem şapte case. Am constatat că se pierde mult timp la intrare cu încărcatul brăţărilor. Am mai instalat o casă pentru încărcat, după ce vizitatorii au intrat în Aquapark”, asubliniat Liviu Andrica.
O altă modificare din acest sezon este creşterea numărului de vizitatori care pot intra într-o zi în Aquapark. „În acest sens, nu vom mai da dulapuri la copiii sub 14 ani, care sunt cu familia. În acest fel putem mări capacitatea vestiarelor de la 1.850 la 2.100”, a adăugat şeful ADP Oradea.
Tarife
Aquaparkul este deschis zilnic între orele 10:00 – 22:00.Tarifele de intrare în Nymphaea au rămas neschimbate. Astfel, în zilele de sărbătoare şi în weekend se vând bilete doar pentru întreaga zi. Luni, 30 aprilie, este considerată sărbătoare. Un bilet pentru adulţi costă 50 de lei, unul pentru elevi cu vârsta între 14 şi 18 ani şi pensionari – 40 de lei, iar unul pentru copii cu vârsta sub 14 ani – 25 de lei. Biletele pentru adulţi între orele 17:00 – 22:00 se vând cu 25 de lei, iar pentru copii cu 15 lei. Biletul de trei ore are preţul de 30 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru elevi şi 15 lei pentru copii.
În incinta Aquaparkului sunt terenuri de fotbal, tenis cu piciorul şi voley de plajă, care se închiriază pe bază de cartelă de către persoanele care au intrat în incintă.
Ştrandul Ioşia
Directorul ADP îi invită pe orădeni şi în Ştrandul Ioşia, care este recunoscut pentru apa sa termală cu calităţi deosebite. Acesta va fi deschis de marţi până duminică între orele 8:00 – 20:00, inclusiv luni 30 aprilie.
Un bilet de intrare la Ştrandul Ioşia costă 15 lei pentru adulţi, 7 lei pentru elevi, studenţi, pensionari şi copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!