Anchetatorii au folosit un investigator sub acoperire și un colaborator autorizat pentru a proba activitatea ilegală a lui Cosmin P., iar la percheziția făcută în locuința acestuia au fost găsite sute de grame de drog pe care bărbatul le ținea în borcane ori în pliculețe pregătite de vânzare.
Ancheta în acest caz a început în ianuarie 2022, în urma unui denunț primit de polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea. Denunțătorul a predat atunci cannabisul pe care susținea că îl cumpărase de Cosmin P.
Canabis la borcan
În februarie și martie 2022, colaboratorul autorizat s-a întâlnit cu suspectul în trei rânduri și a cumpărat de la acesta cannabis în valoare de 420 de lei. O dată strânse probele, polițiștii și procurorii au percheziționat un imobil folosit în Oradea de bărbatul de 33 de ani, unde au găsit cinci borcane cu 340 de grame de cannabis, 60 de plicuri de tip zip-lock în care se aflau peste 100 de grame de substanță interzisă și două cântare electronice de precizie. Un plic cu drog a fost descoperit și în mașina folosită de inculpatul care a fost reținut și, ulterior, pus sub control judiciar.
În timpul audierilor, tânărul a recunoscut că se aproviziona cu cannabis de la un individ cu care se întâlnea în Satu Mare. „Cumpăra cam 100 grame de cannabis la o tranzacție, pe care îl transporta la Oradea, la locuința sa, și îl vindea la gram, Cumpăra cannabisul cu suma de 30 de lei gramul și îl vindea cu suma de 50-60 de lei”, au menționat în rechizitoriu procurorii DIICOT Oradea.
Chiar dacă bărbatul și-a recunoscut faptele și nu a avut antecedente penale, Tribunalul Bihor a hotărât să-l condamne la închisoare cu executare motivând că, fără intervenția anchetatorilor, „cantităţi însemnate de cannabis ar fost puse pe piaţa persoanelor cele mai vulnerabile, respectiv tineri, dar și persoane care întâmpină, chiar şi periodic, greutăţi indiferent de natura lor şi care nu îşi pot gestiona trăirile decât apelând la aceste substanțe”.
Instanța a mai remarcat „o creştere semnificativă a numărului de consumatori de cannabis”, ceea ce a dus la fapte grave, „respectiv la uciderea unor oameni, când consumul de droguri s-a grefat pe activităţi de conducere a unui autovehicul”.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!