Prima fabrica de ulei de cânepa din România si-a deschis portile miercuri,
ocazie cu care au fost lansate pe piata si primele produse pe baza de ulei din
semninte de cânepa. Uleiul de cânepa obtinut în fabrica de la
Salonta este un produs recunoscut pentru proprietatile sale nutritive, fiind singurul
ulei comestibil cu procent idela de acizi grasi sanatosi, Omega 3 si Omega 6,
si care constituie o sursa substantiala de vitamina E.
Fabrica apartine unui grup de investitori privati, CANAH International, si
a fost construita prin derularea unui program SAPARD de dezvoltare rurala. Reprezentantii
firmei au ales Salonta ca urmare a traditiei îndelungate în cresterea
cânepii. Fabrica de la Salonta va lucra cu materie prima de la cultivatorii
din zona, persoane fizice si juridice.
„Pentru anul acesta, am contractat productia de pe 300 de hectare.Pentru
cei care au vrut sa lucreze cu noi, am oferit tehnologia de înfiintare
a culturilor, samânta certificata, iar recoltatul îl asiguram tot
noi, cu niste combine speciale”, a declarat Dan Lazarescu, administratorul
CANAH International.
Reprezentantii fabricii sustin ca pot sa proceseze productia de cânepa
de pe o suprafata de 2000 de hectare, nivel la care nu s-a ajuns însa,
astfel ca fermieri din zona mai au posibilitatea sa intre în aceasta afacere.
1,7 milioane euro
Fabrica de la Salonta are ca obiect prelucrarea semintelor de cânepa
în scopul obtinerii uleiului si a suplimentelor nutritive, a fainei protecice
din srotul obtinut în urma presarii, pe de o parte, si semintele decojite
folosite în scop alimentar. De asemenea, rezidurile, care sunt foarte
consistente si bogate în vitamine vor ajunge în hrana animalelor,
în special oi si capre.
Capacitatea de prelucrare a fabricii este de 1000 tone seminte pe an, echivalentul
a 250.000 litri ulei de cânepa anual. Investitia în fabrica de la
Salonta a fost de peste 1,7 milioane EURO, iar jumatate din aceasta suma va
fi rambursata beneficiarului prin programul SAPARD. „Pâna la finele
anului 2007 ne asteptam la o cifra de afaceri de peste 500,000 EURO.
De altfel, concomitent, intentionam ca pâna la sfârsitul anului
viitor sa marim investitia prin largirea gamei de produse. În acest moment
suntem în curs de a obtine licenta de patent si folosire pentru producerea
altor produse pe baza de cânepa în premiera pentru România,
lapte si alte produse derivate din cânepa", a subliniat administratorul
CANAH INternational.
În meniu si în cosmetice
Produsele lansate odata cu deschiderea fabricii de la Salonta, vor fi disponibile
în farmacii, magazine naturiste si online într-un pachet premium
format din ulei alimentar si suplimente nutritive. Sunt foarte cautate în
Canada si Statele Unite ale Americii, iar în ultimii ani au prins foarte
bine si la europeni.
Uleiul alimentar din cânepa este obtinut prin procesarea semintelor de
cânepa si poate fi folosit la salate, paste, orez si legume la gratar
înainte de servire. Datorita faptului ca este sensibil la oxidare, nu
se recomanda folosirea acestuia la gatit. Suplimentele nutritive, sub forma
de capsule gelatinoase, au continut bogat de acizi grasi polinesaturati Omega
3, Omega 6 si Omega 9, cât si vitamina E.
Datorita raportului optim de 1:3 între acizii grasi Omega 3 si Omega
6 prezent în uleiul de cânepa, produsele ajuta la reglarea colesterolului
si a tensiunii, dezvoltarea celulelor nervoase, mai ales la copii, întarirea
sistemului imunitar si în tratarea starilor depresive. Este si un excelent
tratament adjuvant în psoriazis, acnee si alte boli cutanate, în
acest sens firma intentioneaza lansarea pâna la finalul anului si a unui
produs dermato cosmetic obtinut din uleiul de cânepa procesat în
fabrica de la Salonta.
De asemenea, uleiul de la Salonta va ajunge în tari ca Italia, Anglia
sau Germania, unde este folosit în fabricarea cosmeticelor.
Cristian Horgos
Trimite articolul
Xtotul se pregateste incet,nu se mai poate vinde marfa pura o bagam in alimente,perfect uniunea europeana lucreaza pe banii astora sa ma lase in pace cu tampenia de coruptie care devine incet o categorie verbala perimata,rusine tuturor si
mai ale presei ca subliniaza astfel de actiuni fara sa dibuiasca si efectele!
sunt culturile alea?
prietenii stiu de ce.
hmm ady degeaba afli unde sunt culturile alea,canepa trebuie tratata ca sa aiba efevte halucinogene…deci prieteni stiu unde e 😀
Citez: “canepa trebuie tratata ca sa aiba efevte halucinogene…” HAHAHA 🙂 nu zau… depinde de consistenta THC-ului (delta9thc)
2: efectele acestui medicament folosit de peste 10.000 de ani pe TERRA sunt intradevar laudabile! FOARTE BINE ca folosim medicamente biologice… “dumnezeu a lasat in natura leac pentru orice boala” !!!
inainte sa aruncatzi informatii pe siteuri mai documentatziva ! 🙂
P.S. Pentru asemenea culturi de cannabis se folosesc natii de plante care sunt foarte slabe in cannabidoizi si anume 0.3% pe cand o planta potenta de cannabis are de la 5% la 23% THC. Adica tre sa fumezi 2 carutze ca sa faci ceva 🙂
Bafta !