Însoţit de primarul Ilie Bolojan, Klaus Iohannis a părăsit festivităţile oficiale imediat după momentul din Parcul 1 Decembrie şi, spre revolta unor PSD-işti, nu a mai ajuns la acţiunile legate de personalitatea lui Aurel Lazăr. Cauza, ne-a spus edilul orădean, ar ţine de punctualitatea lui Iohannis. Cum depunerea de coroane – 30 de toate, s-a lungit peste estimarea organizatorilor, prezidenţiabilul n-a vrut să lase mediul de afaceri să aştepte şi s-a prezentat la Hilton.
După întrevederea oficială, Iohannis a fost introdus presei de primarul Bolojan, care i-a lăudat performanţele ca primar al Sibiului. Refuzând să împărtăşească eventuale impresii neplăcute legate de Oradea, Iohannis s-a declarat puţin invidios pe parcurile noastre.
„Am constatat cu bucurie că ceea ce mi-au spus dânşii sunt exact lucrurile pe care eu le-am propus şi le propunem noi, marele partid de dreapta, începând de la relaxare fiscală la transparenţă, predictibilitate în legislaţia fiscală şi la nevoia de infrastructură. La dumneavostră în judeţ lucrurile sunt foarte vocal cerute, dacă vorbim de infrastructura rutieră”, a declarat candidatul despre întâlnirea cu oamenii de afaceri.
În opinia sa, dincolo de atribuţiunile unui preşedinte, contează mult „viziunea cu care vine şi, dacă are noroc, o poate pune în practică şi poate mişca societatea în ansamblul ei”. „Oamenii se aşteaptă de la mine să impun un altfel de politică în România, mai multă seriozitate, mai multă prosperitate, mai multe şanse, în special mai multe locuri de muncă”, conchide liderul ACL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!