USL Bihor a depus marti candidaturile pentru alegerile parlamentare, la Biroul Electoral Judeţean. Cei doi co-preşedinţi ai USL Bihor, Cornel Popa şi Ioan Mang, nu s-au corelat nicicum. Mang a ajuns la sediul BEJ, din clădirea Prefecturii, cu minute bune înainte să ajungă şi aliatul său. Ioan Mang i-a aşteptat pe Popa şi pe candidaţi alături de jurnalişti. De asemenea, prefectul Claudiu Pop şi subprefectul Cristian Bitea au ţinut să fie la sediul BEJ în ajunul depunerii candidaturilor USL. Pe un ton glumeţ, prefectul a ţinut să transmită că prin prezenţa sa vrea să se asigure că totul se desfăşoară ca la carte.
Până mai ieri preşedinte al PSD Oradea, Pop a ţinut să precizeze că acum el face doar „politica judeţului”. Proaspăt întors din concediu, subprefectul Cristian Bitea s-a întreţinut cu preşedintele BEJ, Antik Levente Farkas, înainte să ajungă candidaţii. Bitea s-a prezentat la BEJ într-un sacou galben, asortat cu o cămaşă albastră, culorile PNL. Prefenţa celor doi la depunerea candidaturilor USL arată că independenţa politică a Prefecturii e doar un subiect de glume, modelul francez nefuncţionând în România.
Preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, a fost cel care le-a înmânat judecătorilor BEJ dosarul cu candidaturile USL pentru Camera Deputaţilor şi Senat. De faţă a ţinut să fie şi primarul Ilie Bolojan, precum şi viceprimarii Mălan şi Mureşan.
După ce au strâns rând pe rând mâinile judecătorilor Biroului Electoral, candidaţii USL au ieşit în holul mare al Prefecturii pentru o fotografie de grup. Aici, Cornel Popa s-a trezit că Ioan Mang lipseşte! Pesedistul fusese reţinut pentru un scurt interviu acordat televiziunii Digi 24 Oradea. Văzând că Mang nu vine la poză, Popa a mers să-l aducă pe aliatul său!
Influenţa Centrului
Cornel Popa a arătat că USL îşi propune să obţină 50%+1 din voturi în toate colegiile electorale, mai puţin în cele trei din nordul judeţului, unde este de aşteptat să câştige UDMR. Popa crede însă că rezultatul USL în Bihor va fi influenţat şi de imaginea pe care USL o va avea în plan naţional, în perioada următoare. În acest mod, liderul local liberal a lăsat să se înţeleagă că declaraţiile şi deciziile lui Ponta, Crin Antonescu şi prestaţia, în general, a Guvernului Ponta, vor conta. „Depinde şi de situaţia de la Centru. Se repercutează într-un fel, dacă sunt cumva evoluţii nefericite la Centru. În rest, noi avem datoria să maximizăm rezultatul şi o vom face cu toate forţele”, a spus Cornel Popa.
I-am întrebat pe Popa şi pe Mang dacă electoratul PNL va vota candidatul PSD şi invers. Desigur că cei doi au dat răspunsuri asiguratoare. Popa: „Dacă vorbim de USL, vorbim de USL. Eu cred că este o imaturitate politică din partea oricui nu se aliniază interesului general al USL. Nu este cazul să facem anunţuri suplimentare în ceea ce înseamnă mobilizarea la vot a celor din USL. Sunt convins că vor lupta fiecare lângă fiecare pentru a maximiza şansele de reuşită, spre a realiza acel 50%+1, care ne fereşte de orice emoţii”.
„Alegătorii PSD şi PNL vor vota cu toţii candidaţii USL”, e convins Mang. Nu vor fi o problemă diferenţele doctrinare dintre cele două partide? „Toată lumea are un singur ţel: USL să câştige alegerile cu peste 50% la nivel naţional şi să asigure guvernarea USL. E un ţel comun. Eventualele diferenţe de doctrină nu sunt importante astăzi. Astăzi discutăm de câştigarea Puterii şi trecerea în opoziţie a portocaliilor”, ne-a declarat fostul ministru al Educaţiei.
Candidaţii USL pentru Parlament:
SENAT: Traian Bodea (Colegiul 1), Cristian Bodea (C.2), Valeriu Boeriu (C.3), Florian Bodog (C.4).
CAMERA DEPUTAŢILOR: Claudiu Cearnău (C.1), Ovidiu Bezi (C.2), Lucia Varga (C.3), Gheorghe Costin (C.4), Gheorghe Bogdan (C.5), Ioan Sorin Roman (C.6), Sonia Drăghici (C.7), Ioan Cupşa (C.8), Florica Cherecheş (C.9).
Citiți principiile noastre de moderare aici!