În România, incidenţa tumorilor la nivelul cavităţii bucale şi faringelui întâlnit la sexul masculin este de 12 la 100.000 de locuitori, ocupând locul al treilea intre neoplaziile masculine, informează inspectorii sanitari bihoreni.
Ei atrag atenţia asupra simptomatologiei tumorilor ORL, în speranţa că aceasta va fi sesizată mai repede de oamenii şi vor apela la medici mai devreme.
Cancer la faringe
Tumorile orale se pot manifesta prin leziuni ulcerative la cavitatea bucală care sângerează. Dacă tumora apare posterior, spre baza limbii, pacientul poate avea senzaţia de corp străin.
Primele semne ale cancerului de faringe sunt din păcate ignorate fiindcă seamănă cu cele ale unei răceli: nas înfundat mai mult timp, amigdalita care nu răspunde la niciun fel de tratament, dimensiuni diferite ale amigdalelor, respiraţia urât mirositoare, durerea cronică în gât, eliminarea de sânge la tuse, dificultăţi la înghiţire şi la respiraţie, nevralgii, ganglionii limfatici din zona gâtului palpabili, scăderea în greutate etc.
Cancer la laringe
Cancerul laringian poate da, ca semne, alterarea vocii şi răguşeala (disfonia), jena faringo-laringiană, senzaţie de corp străin hipofaringian (în partea inferioară a faringelui), tulburări parestezice (pacientul nu simte o parte a gâtlejului), dureri cu localizare otică (în ureche).
Cancerele de la nivelul capului şi gâtului, atenţionează inspectorii sanitari, necesită pentru diagnostic şi tratament corect implicarea medicilor de mai multe specialităţi şi mai ales chirurgie buco-maxilo-facială, oncologia, radioterapie. Chiar şi aşa însă, rata curabilităţii e de 30%, în peste 50% din cazuri se înregistrează recidive locoregionale, 1/3 eşecuri fiind soldate cu metastaze la distanţă, informează doctorii de la DSP.
Din acest motiv, inspectorii bihoreni roagă cetăţenii să evite fumatul şi alcoolul, să apeleze la medici dacă au o răguşeală persistentă mai mult de două-trei săptămâni, mică jenă sau o ulceraţie la nivelul cavităţii bucale sau gâtului, nas înfundat persitent mai multe săptămâni şi/sau un miros mai urât din gură. Prezentarea la medic în faza incipientă presupune şansă mai mare de vindecare, spun doctorii de la DSP, care îndeamnă bihorenii să îşi spele dinţi de cel puţin două ori pe zi, săîşi rezolve la timp cariile sau extracţiile şi să consume mai multe fructe şi legume.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!