„Având în vedere că pentru fiecare regiune de dezvoltare se va asigura finanțarea pentru cel putin două proiecte, finanțarea Campusului pentru învățământul dual din Oradea este asigurată.” a scrie Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor într-o postare pe Facebook.
Lucrările la Campus sunt într-o fază avansată
„Ne vom putea recupera o parte din plățile efectuate, urmând ca sumele încasate să fie direcționate pentru alte proiecte de investiții în județul Bihor” a mai scrie Ilie Bolojan.
„Pentru a susține înscrierile la această formă de învățământ, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și cu firmele partenere, derulăm o campanie de promovare a învățământului profesional dual și a facilităților pe care le asigură campusul: internat, cantină, ateliere, burse etc.Susținerea învățământului profesional dual este o prioritate pentru noi, iar adaptarea învățământului la realitatea economică este o necesitate. Cu toate că avem o lipsă mare de meseriași și de oameni calificați, încă mulți absolvenți termină la specializări care nu se cer în economie. E nevoie de recalificare pentru acești tineri. Asta înseamnă ani pierduți, șanse ratate și speranțe pierdute. E o pierdere pentru ei, pentru familiile acestora și pentru economie” a mai declarat Bolojan.
[eadvert]
Trimite articolul
XNu sunt deloc fan al presedintelui CJ, dar are multa dreptate cu recalificarea. Nu doar Oradea sau Bihorul, Romania geme de psihologi, cand tara are de fapt nevoie de psihiatri. De sociologi nu mai zic, cate firme de sondare a opiniei publice pot fi?