Miercuri, 14 iulie 2021, elevii și primăriile câștigătoare ale concursurilor desfășurate în „IUNIE-Luna curățeniei în județul Bihor” și-au primit binevenitele premii. Evenimentul s-a desfășurat la restaurantul Palazzo.
[eadvert]
Cei 12 elevi din județul Bihor care au câștigat concursul „EcoProvocarea” au primit fiecare câte un voucher în valoare de 1.000 de lei, prin intermediul căruia va putea să-și achiziționeze produse sportive de la magazinul Decathlon, partener în proiect.
Concursul „EcoProvocarea” a fost organizat în cadrul campaniei „IUNIE-Luna curățeniei în județul Bihor” de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group. Acesta s-a adresat copiilor claselor pregătitoare – VIII care învață în unitățile de învățământ din cele șase zone de implementare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).
Elevii au trebuit să realizeze un desen sau o pictură prin care să-și exprime viziunea asupra protejării mediului înconjurător și/sau asupra colectării corespunzătoare a deșeurilor. Ulterior, profesorii coorodonatori au fost cei care i-au înscris în concurs.
În total s-au înscris în competiție 4.162 de elevi. Din fiecare zonă de implementare a SMID au fost extrași câtre doi câștigători. Cele douăsprezece lucrări câștigătoare vor fi expuse public.
Premiile au fost înmânate de către vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, împreună cu inspectorul școlar Mihaela Biriș și directorul Decathlon Oradea, Armando Bungău.
Primării câștigătoare
În a doua parte a evenimentului, Mircea Mălan a înmânat premiile către primăriile câștigătoare. Toate cele 100 de primării eligibile au participat la competiție.
Concursul s-a desfășurat în cele șase zone de implementare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID)1. Fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) dintr-o zonă a concurat doar cu celelalte UAT-uri din zona sa.
Astfel, au fost câte trei locuri în fiecare zonă – locul I, locul II și locul III (18 câștigători în total). Locul I a câștigat 100 000 de lei, bani care vor trebui să fie folosiți pentru realizarea unui proiect verde: parc, loc de joacă, loc de picnic, etc. Premiul pentru locul II constă în 10 000 de lei, bani care trebuie să fie investiți în unitățile de învățământ de pe raza UAT-ului câștigător. Iar locul III a obținut 5 000 de lei, care, de asemenea, vor merge către unitățile de învățământ.
În desemnarea câștigătorilor s-a ținut cont de cantitățile de deșeuri colectate de-a lungul întregii luni iunie, de pe raza fiecărui UAT, care au fost împărțite la numărul de locuitori. Au contat deșeurile reciclabile colectate de la gospodării și cele colectate prin acțiunile de igienizare de pe raza UAT-urilor (hârtie/carton, plastic/doze de aluminiu și sticlă), DEEE-urile (Deșeurile de Echipamente Electrice și Electronice) și a existat și o categorie „alte tipuri de deșeuri – voluminoase” (textile, saltele, mobilă).
Într-un clasament general al tuturor primăriilor, Sălacea a obținut cel mai mare punctaj, 99 de puncte din 100.
La final, Mircea Mălan a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în această campanie de curățenie: bisericilor, presei, Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Direcției Silvice, Universității Oradea, Agenției de Protecția Mediului, ADI Ecolect, mediului de afaceri local, tuturor primarilor.
„Am câștigat cu toții la finalul acestui concurs. Văzând cât de hotărât s-a implicat întreaga comunitate bihoreană, am rămas cu un lucru foarte important. Am înțeles că problema curățeniei este o problemă a fiecăruia dintre noi și a comunității din care facem parte și putem să o rezolmvăm doar prin implicarea tuturor. Vă mulțumesc! Doamne ajută!”, a încheiat Mircea Mălan.
Cei 12 elevi câștigători:
-
Cuș Briana Costina, clasa a IV-a, de la Școala Primară Nr. 1 Toboliu, comuna Toboliu;
-
Varga Emma Zoe, clasa a II-a, de la Școala Gimnazială „Lónyay Tivadar” din Sântion, comuna Borș;
-
Țepele Sara, clasa a V-a, de la Școala Profesională ,,Ovidiu Drimba”, comuna Lugașu de Jos.
-
Kovacs Karina Roberta, clasa a I-a, de la Colegiul Tehnic “Alexandru Roman”, orașul Aleșd;
-
Hidiș Milian Lucian, clasa Pregătitoare (clasa 0), de la Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Avram Iancu;
-
Brumari Andreea-Ioana, clasa a III-a, de la Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Ciumeghiu;
-
Petrescu Petra, clasa a III-a, de la Școala Gimnazială ,,Miron Pompiliu”, orașul Ștei;
-
Igaș Andra Georgiana, clasa a III-a, de la Școala Gimnazială Nr.1, comuna Căpâlna;
-
Albu Patricia, clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială Nr. 2 Bogei, comuna Tăuteu;
-
Bocra Andreea, clasa a V-a, de la Școala Gimnazială Derna, comuna Derna;
-
Baghiu Noel, clasa a III-a B, de la Școala Gimnazială Zelk Zoltán, orașul Valea Lui Mihai;
-
Szűcs Botond, clasele a VII-a B, de la Școala Gimnazială „dr. Balási József”, comuna Curtuișeni.
Trimite articolul
XVoi ati innebunit , v-ati pierdut mintile , premii pentru adunat de gunoaie ? Poi nu tine asta de educatia fiecaruia dintre noi ? De impozitele care le platim degeaba la primarii sa-I tinem grasi si burtosi pe toti functionarii??????
-
👍
SA VINA SI LA MINE SA FACA LUNA SI BEC IN FUNDU CURTII DACA TOT LE PLACE CU GUNOAELE