Începând de vineri, Oradea devine un hub internațional de robotică, cu peste 550 de concurenți a căror echipe vin din toate părțile globului. Locația de întâlnire este ERA Shopping Park, în zona cupolei și la sala de evenimente.
Cea de-a 11-a ediție a campionatului de robotică, Robotics Championship, organizată de Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, Asociația pentru Robotică și Mecatronică alături de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea se desfășoară în perioada 21 – 22 aprilie și reunește echipe din: Algeria, Belarus, Egipt, Filipine, Grecia, Liban, Lituania, Polonia, Romania, Turcia și Ungaria.
Oradea Tech Tour & Visit Tour
O mare parte din participanții competiției internaționale au avut prilejul de a vizita companiile de top unde tehnologia de vârf este la ordinea zilei. Companiile care au înțeles că robotica este viitorul și și-au deschis ușile pentru a întâmpina curiozitatea noii generații. Prin acest Tech Tur s-a dorit crearea unei legături strânse între companiile de top și viitoarea forță de muncă cu înaltă calificare.
De asemenea, având în vedere că peste 180 de persoane au sosit pentru prima dată în Oradea, Visit Oradea le-a facilitat un circuit de vizitare al orașului. Elevi și studenți din România, Filipine, Egipt, Grecia, Liban, Lituania, Polonia, Ungaria și Turcia au luat la pas Piața Unirii, Piața Ferdinand, Calea Republicii și Muzeul Cetății Oradea.
Tururile s-au desfășurat în ziua de 20 aprilie, iar ziua de azi și mâine este destinată probelor robotice competitive, timp în care vor exista și numeroase prezentări și workshopuri susținute de companii.
Premiile concursului
Titlurile de câștigători de anul acesta vor aduce oportunități educaționale și profesionale în viitoarea carieră, cât și premii substanțiale în aparatură tehnică!
Universitatea pune la bătaie locuri bugetate și burse pentru viitori studenți care vor câștiga la Campionatul internațional Robotics Championship. Elevii care reușesc să obțină rezultate de locul 1, 2 sau 3 la oricare dintre probe pot beneficia de un loc bugetat la specializarea Robotică în limba engleză sau Robotică în limba română la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică.
Pe lângă oportunitatea de a alege o carieră în inginerie, competiția va avea premii în valoarea de mii de euro sub formă de echipamente, aparatură și piese.
Totalul premiilor se ridică la peste 10.000 euro.
Cu un program complex, format din 15 probe, dintre care multe probe care se desfășoară concomitent, Robotics Championship îi așteaptă pe toți pasionații și curioșii de acest domeniu, de la mic la mare, să îi asiste în această competiție internațională.
Trimite articolul
XCinste acestor tineri, la mai mare. In Romania mai face (fabrica) cineva cuie sau tevi ca sa nu dau exemple mai ” complicate” ?