FR de Volei a anunţat că a atribuit Oradiei organizarea ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de beach-volley. Competiţia va avea loc în perioada 18-24 iulie, la Ştrandul Municipal. Se intenţionează organizarea atât a CN masculin, cât şi feminin.
„Avem nevoie de un buget de circa 50.000 lei. Noi sperăm să reuşim să beneficiem de această sumă, contând mai departe pe sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bihor, care a fost alături de noi în ultimii ani. Oradea trebuie să dovedească în continuare că este principalul centru al voleiului pe plajă din România. În cazul în care nu vom dispune de tot bugetul necesar, atunci ne vom rezuma numai la Campionatul Naţional masculin, dar sperăm să nu ajungem în această situaţie”, a afirmat vicepreşedintele CS de Beach-Volley Transilvania, Adam Şinca, în cadrul unei conferinţe de presă la care a mai fost prezent preşedintele clubului orădean, Emilian Toma.
Turneul naţional interlicee
DJST Bihor şi CS de Beach-Volley Transilvania Oradea organizează în weekend tradiţionalul turneu naţional de volei pe plajă interlicee. Competiţia se va desfăşura de vineri până duminică, de la orele 9, pe terenul de la Ştrandul Municipal. Turneul se adresează echipelor de juniori fete şi băieţi, cu vârstele de 12-18 ani. Organizatorii estimează că la competiţie vor fi prezente circa 50 de formaţii reprezentând licee şi şcoli din Oradea, Bucureşti, Satu Mare, Timişoara, Sighetul Marmaţiei şi Zalău. Turneul va începe vineri cu şedinţa tehnică, programată de la ora 9. Echipele participante vor fi cazate la CN „Emanuil Gojdu”. „Suntem la cea de-a treia ediţie şi sperăm că numărul de echipe va fi la fel cu cel de la ediţia precedentă, când au participant 57 de formaţii. Turneul este deja unul de tradiţie în beach-volley-ul românesc”, a afirmat vicepreşedintele CS de Beach-Volley Transilvania, Adam Şinca.
Entuziasm şi sponsorizări
Conducătorii CS de Beach-Volley Transilvania, Emilian Toma şi Adam Şinca afirmă că au întemeiat clubul cu ani în urmă având ca principal atu entuziasmul şi dragostea pentru voleiul pe plajă. „Noi nu avem cum să ne susţinem singuri din punct de vedere financiar, de aceea am fost nevoiţi tot timpul să ne căutăm sponsori. Sperăm să beneficiem în continuare de sprijinul autorităţilor locale, al unor firme şi oameni care iubesc sportul şi voleiul în principal”, a spus preşdintele CS B-V Transilvania, Emilian Toma.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!