Au participat 52 de concurenţi de la şase cluburi din ţară. La individual, categoria şcolari 1 (8-9 ani) Dafina Rusu şi Daria Ille au obținut locul II la egalitate de puncte, la categoria școlari II (10-12 ani) Miruna Chișe s-a clasat pe locul I, devenind campioană naţională, iar Iulia Lucaci și Maria Fortiș au ocupat locul III, la egalitate.
La proba Pas de deux (perechi) podiumul a fost exclusiv orădean. Campioane naţionale au devenit Iulia Lucaci cu Daria Ille, pe locul II s-au clasat Serena Bude cu Dafina Rusu, iar Miruna Chișe cu Maria Fortiș au ocupat locul III.
În proba pe echipe, Equs Art s-a clasat pe locul II, după Romsilva Timişoara. Formaţia orădenă a fost alcătuită din Serena Bude, Miruna Chișe, Maria Fortiş, Daria Ille, Iulia Lucaci şi Dafina Rusu.
Fetele de la Equs Art Oradea sunt pregătite de Daciana Sabău și Cornel Gălan la manejul de la Hanul Pescarilor. Calul pe care au concurat fetele se numește Poker, o iapă de 11 ani din rasa Ghidran. Voltija este un sport mai nou în România şi constă în mişcări din gimnastică sau aerobic pe un cal aflat în mişcare. Această disciplină este afiliată la Federaţia Ecvestră din România din anul 2009.
Citiți principiile noastre de moderare aici!