Campania pro-curăţenie a Primăriei, începută acum trei săptămâni, s-a materializat până acum cu bannere afişate peste tot în oraş, precum şi în mass-media. Însă campania de informare a elevilor, la care vor participa şi baschetbaliştii orădeni, nu a debutat încă. La fel, poliţiştii comunitari nu s-au apucat încă să împartă pe stradă fluturaşi care îndeamnă la păstrarea curăţeniei. Toate acestea se vor întâmpla săptămâna viitoare, spun reprezentanţii Primăriei.
În plus, abia miercuri Primăria a pus la dispoziţia cetăţenilor cetăţenilor numărul de telefon – 0800 800 518 – la care aceştia pot sesiza cazurile privind aruncarea deşeurilor din maşini pe domeniul public. „Cei care surprind şoferi că aruncă deşeuri pe domeniul public sunt rugaţi să noteze numărul maşinii şi să sune la numărul de telefon menţionat mai sus. Apelul va fi gratuit. În baza sesizării, cei în cauză vor fi avertizaţi că în situaţia în care vor mai fi surprinşi că nu respectă normele de curăţenie în oraş, urmează să fie sancţionaţi contravenţional”, se arată într-un comunicat emis de către Biroul de Presă al Primăriei.
Alexandru Seres, omul însărcinat de către primarul Bolojan să se ocupe de campanie, nu a putut să ne spună de ce numărul de telefon a fost pus la dispoziţia populaţiei cu atâta întârziere. Seres ţine însă să precizeze că demersul municipalităţii nu se va încheia o dată cu debutul campaniei electorale. „Din 21 octombrie vor dispărea bannerele publicitare puse la dispoziţia noastră cu titlu gratuit, însă campania de informare va continua”, spune Seres. Acesta mai afirmă că Primăria se va concentra pe partea de coerciţie îndeosebi după data de 21 octombrie. Ceea ce nu înseamnă, spune Seres, că poliţiştii comunitari nu pot aplica şi acum amenzi, pentru cei prinşi asupra faptei. Amenda e de 500 de lei noi, iar pentru cine plăteşte pe loc 250 lei.
Din informaţiile furnizate până în prezent de purtătorul de cuvânt Carmen Cherteş, până acum poliţiştii nu au aplicat sancţiuni în această campanie pro-curăţenie.
Întâlnire cu directorii
În contextul campaniei, primarul Ilie Bolojan s-a întâlnit marţi cu directorii de şcoli şi grădiniţe din Oradea, la CN „Mihai Eminescu”. În cadrul întâlnirii, primarul a solicitat directorilor implicarea elevilor orădeni în campania privind menţinerea curăţeniei. „Dorim să organizăm întâlniri cu elevii, în care reprezentanţi ai Primăriei Oradea să le explice acestora care sunt eforturile municipalităţii în menţinerea curăţeniei, care sunt costurile pe care le implică această activitate, astfel încât elevii să conştientizeze că rolul lor în menţinerea unui oraş curat este unul important, iar pentru reuşita acestei campanii Primăria are nevoie şi de ajutorul lor”, a precizat primarul Ilie Bolojan.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!