Angajatorii din domeniul construcțiilor de pe raza județului Bihor au mari probleme în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă (SSM), dar și relațiile de muncă. Acest lucru a fost constatat de către inspectorii ITM Bihor în cadrul campaniei naționale de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor. Campania s-a desfășurat în perioada 09.06.2020 –16.06.2020.
[eadvert]
Potrivit datelor Inspecției Muncii, dintre sectoarele economiei naționale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă (1.779) în primul semestru al anului 2020, domeniul construcții clădiri ocupă poziția a doua, cu 118 accidentați (6,6% din totalul accidentaților), dar și a doua poziție în ceea ce privește numărul de accidentați mortal – 11 accidentați mortal (23,1% din totalul accidentaților mortal).
Având în vedere numărul de accidente de muncă înregistrat în acest domeniu de activitate în anul 2020, precum și gravitatea acestora, Inspecția Muncii consideră că se impune intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile.
Urmare a analizării rezultatelor campaniei realizate în anul 2020 s-a decis continuarea campaniei în anul 2021.
„Se urmărește modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la: organizare activităţilor de SSM pe șantierele temporare sau mobile; instruirea lucrătorilor; lucrul la înălţime și acordarea echipamentului individual de protecție corespunzător sarcinii de muncă; utilizarea instalațiilor de ridicat și protecţia împotriva electrocutării pe șantierele temporare sau mobile; cerinţelor minime de securitate şi sănătate la lucrările de săpături. În domeniul relațiilor de muncă, campania naţională s-a axat pe identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor”, a declarat Marius Rotar, inspectorul șef al ITM Bihor.
S-a urmărit modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la: angajarea personalului, inclusiv transmiterea contractelor individuale de muncă în Revisal în termenul legal; timpul de muncă și timpul de odihnă; repausurile periodice; garantarea în plată a salariului minim în construcții; modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde e cazul.
Rezultate
În perioada campaniei, inspectorii din cadrul serviciului SSM al ITM Bihor au controlat la 39 angajatori. 38 dintre aceștia au fost sancționați cu 98 de avertismente și o amendă în cuantum de 3.500 de lei.
Au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Dintre deficiențele constatate amintim: tablouri electrice cu risc de electrocutare prin atingere directă, neîngrădirea și nesemnalizarea golurilor periculoase, lipsa supravegherii stării de sănătate prin control medical periodic, schele neconforme, neutilizare echipament individual de protecție.
În domeniul RM au fost efectuate 50 controale. Au fost sanctionați opt angajatori la care s–au depistat 16 persoane ce desfășurau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă. S-au aplicat opt amenzi în cuantum de 260.000 lei și un avertisment.
Au fost dispuse 49 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Deficienţele constatate se referă la: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă; primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale cu timp partial; primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul de muncă suspendat; netransmiterea în Revisal a datelor aferente suspendării contractului individual de muncă pentru concediu fără salar; transmiterea cu întârziere în Revisal a elementelor privind încetarea contractului individual de muncă; transmiterea cu întârziere în Revisal a elementelor contractului individual de muncă pentru care se face dovada executării; transmitere date eronate în Revisal; nerespectarea prevederilor art. 71 din OUG nr.114/2018 privind garantarea în plată a salariului minim in construcții.
„Indicatorii prezentați sunt expresia activității ITM Bihor în demersul de a veghea la respectarea drepturile și obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare în domeniul relațiilor de muncă”, a precizat Marius Rotar.
Principalele nereguli constatate | Galerie FOTO – ITM Bihor
Citiți principiile noastre de moderare aici!