În perioada 15 iunie – 30 septembrie 2014, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Poliţiştii de Proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor derulează, în Municipiul Oradea, Campania preventivă „Atenţie la hoţii de buzunare!”. Campania se încadrează în priorităţile de acţiune ale Poliţiei Române în domeniul prevenirii criminalităţii pentru anul 2014, respectiv a prevenirii infracţiunilor de furt. În acest context, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de Poliţiştii de Proximitate şi voluntari ai poliţiei bihorene desfăşoară o serie de activităţi preventive, menite să contribuie la prevenirea furturilor din buzunare. Activităţile circumscrise acestei iniţiative vizează întâlniri cu grupurile ţintă, transmiterea de recomandări cu caracter preventiv şi distribuirea unor materiale informativ – preventive şi promovarea campaniei prin intermediul mass – media, pentru informarea şi conştientizarea opiniei publice asupra factorilor favorizanţi şi a măsurilor preventive ce trebuie adoptate pentru a preveni acest gen de infracţiune.
Afişe şi pliante cu informaţii
Poliţiştii bihoreni vor distribui în cadrul acţiunilor 300 de afişe şi 5.000 de pliante cu recomandări educativ – preventive. Afişele vor fi postate în locuri publice aglomerate, în staţiile şi mijloacele de transport în comun, pieţe, gară şi autogară, centrele multifuncţionale pentru persoane de vârsta a treia, centre comerciale şi în alte locuri intens circulate. În interacţiunea lor cu cetăţenii, poliţiştii de prevenire şi cei de proximitate bihoreni vor sublinia importanţa adoptării unei conduite preventive, în vederea protejării bunurilor personale. Demersul preventiv trebuie să înceapă la nivel individual, un simplu gest fiind suficient pentru a ne feri de infractori. Cetăţenii vor fi sfătuiţi de poliţişti să manifeste mai multă atenţie faţă de propriile bunuri, şi, totodată, să dezvolte în educaţia copiilor spiritul protejării vieţii şi a bunurilor. De la începutul campaniei, poliţiştii bihoreni au organizat, săptămânal, acţiuni preventive în staţiile de tramvai şi în mijloacele de transport în comun din zona Parcului 1 Decembrie, zona statuii lui Mihai Viteazul şi la Piaţa Mare din Municipiul Oradea (anexăm foto).
Poliţiştii bihoreni au beneficiat de sprijinul a 10 de voluntari, elevi ai Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu”, pe parcursul acţiunilor preventive desfăşurate. „În perioada imediat următoare, poliţiştii bihoreni se vor întâlniri cu orădenii în cadrul centrelor multifuncţionale pentru persoanele de vârsta a treia din Municipiul Oradea şi în alte locuri intens circulate în sezonul estival, precum parcuri, mall-uri şi ştranduri, pentru a preveni furturile din buzunare, genţi şi din locurile de petrecere a timpului liber” precizează subcomisar Mihaela Pop, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!