Campania PRACTeam, derulată în perioada 10 decembrie 2010 – 14 ianuarie 2011, a ajuns la final. Campania a fost organizată cu scopul de a informa studentii şi mediul de afaceri cu privire la posibilitatea de a se înscrie în grupurile ţintă ale proiectului „Practica studenţilor economişti. Parteneriat inter-regional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri”, proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!”. Beneficiarul acestui proiect este Universitatea din Oradea – facultatea de Ştiinţe economice.
Campania PRACTeam s-a desfăşurat în cadrul celor trei univeristăţi partenere: Facultatea de Ştiinţe Economice din Universitatea Oradea, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor (Universitatea de Vest din Timişoara) şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
„În cadrul Campaniei PRACTeam, studenţii şi reprezentanţii mediului de afaceri au avut posibilitatea să-şi depună dosarul de înscriere pentru unul din următoarele grupuri ţintă: 162 de tutori de practică – angajaţi în cadrul organizaţiilor gazdă pentru practică cu care se vor încheia acorduri de practică, 1.620 de studenţi din ciclul I – studii universitare de licenţă şi 810 de masteranzi”, a informat prof. univ. dr. Anca Dodescu, managerul acestui proiect.
Beneficii
Potrivit acesteia, în această perioadă are loc evaluarea dosarelor depuse, iar rezultatele finale ale selecţiei grupurilor ţintă se vor afişa la punctele de informare PRACTeam din fiecare universitate parteneră.
Turorii de practică selectaţi vor beneficia de consolidarea relaţiei cu mediul universitar, de un curs de instruire în vederea formării abilităţilor de tutore pentru stagiile de pregătire practică ale studenţilor, promovarea firmei/instituţiei pe care o reprezintă, un ghid al tutorelui de practică, subvenţii etc.
Şi studenţii, selectaţi în grupurile ţintă ale proiectului, vor avea o sumedenie de beneficii, printre care: pregătire practică specializată pe domeniul de studiu, servicii specializate de orientare şi consiliere în carieră, testare aptitudinală pentru orientare în carieră, activitate de practică sub îndrumarea unor tutori specializaţi din cadrul instituţiilor/organizaţiilor de afaceri, subvenţii şi premii, materiale suport pentru desfăşurarea stagiilor de practică gratuite, interacţiunea on-line şi on-time: studenţi, facultate, firme, prin dispeceratul de practică – PRACTeam Center.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!