[eadvert]
Sâmbătă, în data de 12 noiembrie, la clinica oftalmologică Vitreum din Beiuș derulăm o campanie specială destinată celor mici, în cadrul căreia vom consulta gratuit peste 120 de copii. Este extrem de îngrijorător faptul că în România, 1 din 4 copii au probleme de vedere. Acest aspect ne-a ambiționat și mai mult să derulăm această campanie. Prin aceasta, scopul nostru este conștientizarea importanței consultației oftalmologice preventive.
Se recomandă examinarea oftalmologică între 6 luni și un an, apoi la 3 ani și la 5 ani, înainte de a merge la școală. De ce este importantă identificarea unor probleme de vedere la copii atât de devreme? Pentru că nediagnosticarea viciilor de refracție la timp duc la un handicap vizual definitiv. Vorbim aici de hipermetropie (dificultate în a vedea de aproape), miopie (dificultate în a vedea la distanţă) și astigmatism.
Un lucru foarte important de subliniat este că de multe ori viciul de refracție poate afecta un singur ochi și atunci acesta este asimptomatic. Cu alte cuvinte, copilul nu prezintă niciun semn care ar putea să ne îngrijoreze, întrucât are un comportament absolut normal din punct de vedere al vederii. În această situație, afecțiunea poate fi depistată numai în cadrul unui consult oftallmologic. Dacă diagnosticul nu este pus la timp și ochiul nu primește lentila de corecție necesară, vederea va scădea progresiv.
Consultația oftalmologică preventivă și periodică este extrem de importantă în cazul copiilor deoarece unele afecțiuni oculare nu au simptome și este greu sau chiar imposibil atât pentru copil, cât și pentru părinte să le depisteze. Și asta pentru că, în general, manifestările unor probleme de vedere la copii sunt relativ discrete. Există, totuși, unele semne care indică probleme de vedere la copii si care pot pune părinții în gardă: înclinirea capului atunci când copilul se uită mai atent la ceva, acoperirea cu mânuța sau închiderea unui ochi în timpul privitului la TV, lăcrimatul în exces, frecatul ochilor, fotosensibilitatea, nevoia de a ține foarte aproape de ochi cărțile cu imagini sau pe cele de colorat, durerile frecvente de cap, ș.a.
Simptomele evidente ale unor probleme de vedere la copii, cum ar fi roșeața ochilor care persistă mai multe zile la rând, mișcarea anormală a ochilor, privirea crucișă, puncte albe sau galbene în pupila copilului etc. nici nu intră în discuție. Acestea sunt un motiv indiscutabil pentru care trebuie solicitată părerea unui medic oftalmolog.
Pentru informații sau programări apelați cu încredere la nr. de telefon 0740 231 559. Vă stăm mereu la dispoziție!
Adresă: str. Română, nr. 8 Beiuș. Alte locații Vitreum: str. P-ța Independenței nr.47, Oradea, Bd. Dacia nr.70, Oradea.
Advertorial H – 17556
Citiți principiile noastre de moderare aici!