Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor informează că la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială a fost înființat un call center menit să îmbunătățească relația dintre instituție și beneficiar. Prin acest call center Agenția își doreștre să crească calitatea serviciilor publice.
[eadvert]
Numărul unic de telefon de la care se pot afla informații despre beneficiile de asistență socială acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin toate agențiile teritoriale – inclusiv a noastră din Bihor este: 021.93.09.
„Acest serviciu de call center este cu acoperire națională și a fost creat pentru a asigura o comunicare ce se dorește a fi eficientă și unitară, privind plata beneficiilor de asistență socială, dezvoltarea acestui sistem operativ de comunicare rapidă vizând îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite direct cetăţenilor, prin preluarea sesizărilor și a solicitărilor telefonice. Serviciul de tip call center a fost dezvoltat în cadrul proiectului «Politici sociale performante – strategie națională pentru implementarea performantă a politicilor familiale»”, a explicat Gabriela Iova, directorul executiv al AJPIS Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!